Timpul petrecut impreuna cu partenerul iti poate imbunatati starea de sanatate in mod semnificativ, conform stiintei

1
De Alice Papuc
11 nov. 2023

Descopera inca un motiv important pentru care sa petreci timp de calitate alaturi de persoana iubita!

Timpul petrecut impreuna cu partenerul iti poate imbunatati semnificativ starea de sanatate, conform unui studiu realizat de Universitatea North Carolina din SUA. Semnele bune apar inclusiv atunci cand dormi alaturi de persoana iubita.

Cum a fost efectuata cercetarea

Studiul pleaca de la premisa potrivit careia „Relatiile sociale sunt un factor important in determinarea starii de sanatate, iar inflamatia a fost propusa ca mecanism neurobiologic cheie pentru a explica acest efect”, au scris autorii studiului.

Cercetarea s-a concentrat asupra unei proteine care se gaseste la niveluri mai mari in sange atunci cand inflamatia este prezenta in organism. Dupa cum stii, desi inflamatia este un raspuns firesc al organismului atunci cand se lupta cu o leziune, atunci cand inflamatia devine cronica, aceasta poate indica o stare precara de sanatate.

Expertii au recrutat 100 de persoane aflate in relatii romantice. Pe parcursul unei luni, participanti au furnizat probe de sange de trei ori. In timpul fiecarei vizite la laborator, indivizii au raportat cat timp au petrecut in aceeasi locatie fizica cu partenerul lor in ultimele 24 de ore.

Ce au descoperit cercetatorii

„Rezultatele au aratat ca atunci cand cineva raporta ca petrecea mai mult timp in prezenta fizica a partenerului lor, aveau niveluri mai scazute de CRP – un efect independent de explicatiile privind calitatea relatiilor sociale din literatura anterioara, inclusiv calitatea relatiei romantice, ostilitate si singuratate”, au afirmat cercetatorii.

Conform Mayo Clinic, un nivel ridicat de CRP in sange a fost asociat cu un risc crescut de boli de inima. Niveluri crescute de CRP pe o perioada lunga de timp au fost, de asemenea, legate de probleme de sanatate precum diabetul, obezitatea si cancerul.

„Pentru prima data, am aratat ca timpul petrecut impreuna cu partenerul romantic a fost asociat cu niveluri mai scazute de CRP in ziua urmatoare,” au concluzionat cercetatorii.

Beneficii pentru sanatate

Timpul petrecut impreuna cu partenerul (intr-o relatie de cuplu sanatoasa) poate oferi o serie de beneficii emotionale, psihologice si chiar fizice. De exemplu, sustinerea primita din partea partenerului romantic poate duce la scaderea cortizolului din organism (hormonul stresului).

Sanatatea inimii

Unele studii sugereaza ca a fi intr-o relatie poate reduce riscul bolilor cardiovasculare.

Sanatatea mentala

Relatiile romantice pot actiona si ca un “scut” impotriva depresiei, anxietatii si a altor afectiuni mentale. Compania si sprijinul emotional oferite de un partener pot fi o sursa importanta de confort.

Cele 3 lucruri pe care un neurocercetator le evita cu orice pret pentru a-si proteja sanatatea creierului

Functia imunitara

Unele cercetari sugereaza ca persoanele casatorite fericite sau cele aflate in relatii stabile au o functie imunitara mai buna, in comparatie cu cei care sunt singuri sau se afla in relatii nefericite.

Alinarea durerii

Confortul si atingerea fizica oferite de un partener romantic pot elibera oxitocina, care poate actiona ca un analgezic natural.

Vindecarea

Sprijinul emotional si psihologic de la un partener poate imbunatati capacitatea organismului de a se vindeca dupa o leziune sau o interventie chirurgicala. Astfel, procesul de recuperare este unul mai rapid.

Obiceiuri mai sanatoase

A fi intr-o relatie poate incuraja obiceiuri mai sanatoase, cum ar fi o dieta echilibrata, exercitii fizice regulate si reducerea consumului de substante, deoarece partenerii se pot motiva reciproc.

Viata mai lunga

Unele studii au gasit o corelatie intre a fi intr-o relatie romantica si o durata de viata mai lunga. Motivele ar putea fi legate de imbunatatirea sanatatii fizice si mentale, precum si de retele sociale mai puternice.

Foto: depositphotos.com/ro