In fiecare an, pe 8 Martie, pentru mine e sarbatoare pentru ca de Ziua Femeii o sarbatoresc pe cea mai buna femeie din lume: mama!

In fiecare an, pe 8 Martie, pentru mine e sarbatoare pentru ca de Ziua Femeii o sarbatoresc pe cea mai buna femeie din lume: mama!

Cand am scris despre Martisor si ce inseamna el pentru mine ma gandeam si la ziua de 8 Martie. Imi e teama ca si in acest caz am devenit foarte carcotasi si ca tindem sa ignoram o sarbatoare minunata numai pentru ca ni se pare cool sa demitizam orice traditie.
Stiu ca sunt oameni care spun ca o sarbatoare inseamna, in acceptiunea generala, celebrarea unui sfant si ca asta nu se aplica zilei de 8 Martie.

Mami e cel mai mare sprijin al meu si imi da mereu cele mai bune solutii

Dar cine e mai sfant pe lume decat propria mama? Cine, daca nu cea care ne-a dat viata, are nevoie de toata dragostea, aprecierea, respectul si grija noastra? Pentru mine Ziua Femeii in 2015 inseamna exact ce insemna si acum 20 de ani si o serbez cu aceeasi emotie.
Eu o sa va spun doar cateva dintre motivele pentru care simt ca mama mea e cea mai buna mama din lume si o sa va rog sa va ganditi si voi la asta si sa mergeti la mamele voastre sau macar sa le sunati si sa le spuneti tot ce simtiti pentru ele. Din pacate va veni o vreme cand nu vom mai putea face asta! Nu amanati pentru ca uneori “mai tarziu” e prea tarziu!

Eu o iubesc pe mama pentru ca

…face cele mai bune trufe din lume!
…imi aducea papusi cand eram mica!
…m-a invatat limba engleza cand la scoala abia invatam limba romana!
…chiar daca ma mai cearta, intotdeauna ma iarta!
…imi da curaj sa lupt pentru toate visele mele!
…citeste toate revistele si ziarele in care apar!
…le duce si prietenelor ei acele reviste si ziare ca sa le citeasca si ele!
…accepta toate invitatiile pe care i le fac, chiar daca asta inseamna sa mergem la film la zece seara!
…nu se grabeste sa traga concluzii, e inteleapta si impaciuitoare!
…ma mangaie pe cap cand ma tine in brate!
…ma tine de mana cand ne plimbam prin parc!
…nu ma intreaba cand ma marit, ci daca sunt fericita!
…imi alina tristetile si imi sporeste bucuriile!
…m-a invatat ce inseamna eleganta si discretia!
…se da cu ruj si poarta perle!
…e cel mai apropiat confident al meu!
…ma iubeste atat de mult incat stiu ca, indiferent de orice, nu voi fi niciodata singura!
Pentru acestea si alte milioane de motive, mami, iti multumesc! Te iubesc!