Rutina de ingrijire a buzelor incepe in prima tinerete

Sa ai buze senzuale la 20-25 de ani este firesc, insa cu cat inaintezi in varsta, acest lucru devine o provocare. Buzele imbatranesc, la fel ca si pielea fetei, si isi pierd fermitatea, vitalitatea, supletea… Un tratament antiaging a la long este obligatoriu inca din prima tinerete.

Cand buzele incep sa imbatraneasca scad in volum, se subtiaza, iar arcul lui Cupidon (zona din centrul buzelor) se intinde si nu mai este la fe de bine definit. De vina pentru aceste schimbari este gravitatia, care, pur si simplu, „trage” pielea in jos si o face sa se lase si sa se deformeze.

Buze senzuale vs greseli constante

De multe ori insa, si noi „contribuim” la imbatranirea buzelor pentru ca nu le ingrijim suficient, nu le oferim un tratament antiaging iar rezultatul este uscarea si craparea lor. asa ajung sa faca riduri si cute care in timp se adancesc si nu mai dispar. Ca sa avem buze senzuale si pline cat mai mult timp, este important sa le acordam atentie inca de pe acum, chiar daca inca sunt tinere si frumoase.

Tratament antiaging pentru buze senzuale si tinere mai mult timp

Rezolva uscaciunea buzelor

Pe masura ce imbatranim, pielea produce mai putine uleiuri naturale si se usuca mai repede. Buzele sunt si mai dezavantajate pentru ca nu au glande sebacee care sa le mentina hidratarea si automat devin aspre si arata mai subtiri si mai ridate. Rehidratarea este cheia unor buze senzuale, catifelate, si, mai ales, pline. Cumpara-ti un balsam de buze cu ingrediente puternic hidratante ca untul de shea, uleiul de masline, untul de cacao, ulei din boabe de soia, glicerina.

Exfoliaza buzele regulat

Exfolierea buzelor ar trebui sa devina un obicei in rutina ta de frumusete, pentru ca reduce uscaciunea si indeparteaza stratul de celule moarte, lasanda buzele mai fine si mai trandafirii. Ar trebui sa-ti exfoliezi buzele cel putin o data pe saptamana, cu un scrub foarte bland; iti recomand sa folosesti unul care contine miere pentru ca este hidratanta. Iata cateva idei de exfoliante naturale pentru buze. Dupa ce exfoliezi, este important sa hidratezi cu balsam.

Evita expunerea neprotejata la soare

Chiar daca vara a trecut, soarele inca mai are putere, iar razele nocive pot sa patraunda si prin patura de nori. Din cauza expunerii neprotejate la soare, buzele nu numai ca pot sa capete riduri, dar se si innegresc. Ca sa te protejezi, foloseste un balsam de buze care are si factor de protectie. Reaplica-l la fiecare doua-trei ore pe buze, mai ales cand stai afara. Alege culori deschise roz si piersica, pentru ca intineresc buzele.

Foloseste un serum de buze

Pe piata exista si o categorie de serumuri antiaging special create pentru buze. Aceastea trateaza cutele verticale de pe buze si uscaciunea avansata; patrund in adancimea epidermei buzelor si le infuzeaza cu niste compusi miraculosi numiti peptide, care stimuleaza sistemul de refacere si reconsolideaza structura pielii. Aplica serumul pe buzele curate, seara inainte de culcare. Acest produs le va ajuta sa lupte impotriva imbatranirii.

Text: Andreea Marinescu