De ce ne indepartam atat de tare unii de altii?

Plaja e plina. Nu mai gasesti niciun  sezlog liber. Familii cu copii, cupluri sau grupuri de tineri se bucura de mare si de vara care s-a tot lasat asteptata anul acesta.

Ma uit in jur pentru sa stiti ca imi place sa studiez oamenii, si nu pentru felul in care sunt imbracati, ci pentru felul in care relationeaza. Imi place sa vad daca le pot detecta starile, emotiile. E o placere din copilarie. In autobuzul cu care ma duceam la scoala ma uitam la oameni si incercam sa imi dau seama ce se intampla in interiorul lor.

Pana sa ajung sa inteleg mai multe despre ei, ma socheaza faptul ca aproape toti stau cu ochii atintiti in telefon, si nu sa citeasca ceva – miscarile degetelor care scrolleaza continuu ii dau de gol. Sunt atat de absorbiti, incat au plecat intr-o lume a lor, in care nimeni din jur nu pare sa aiba loc si nici acces.

Langa mine, un copil tot incearca sa isi ia tatal de mana, iar el e vizibil deranjat de dorinta pustiului de 3 ani. El insista si tatal il trimite sa se joace cu cainele vecinilor de sezlong.

Un alt copil vrea sa intre in apa, dar parinitii nu il lasa singur. Merge la mama lui si o roaga sa il insoteasca. Ea nu il aude, fiind cufundata in telefonul ei. Insista la tatal sau, care il ia de mana, dar cu cealata isi tine cu grija telefonul. Cand se apropie de mare, tatal pare din nou pierdut in telefon, uitand complet de copilul care nu voia altceva decat atentia lui. Incepe sa faca tot felul de giumbuslucuri in apa, doar doar de il va vedea, dar in zadar.

M-a durut. Dupa toate eforturile, copilul a renuntat sa mai ceara atentia tatalui, si bucuria si energia au fost inlocuite de dezamagirea care pentru parintele lui nu parea sa faca diferenta.

In jur vad multe exemple de acest fel. Deja nu ma mai socheaza lipsa de conexiune care se instaleaza inconstient din ce in ce mai tare in vietile oamenilor, dar nu pot sa nu observ cum ne instrainam unuii de altii, cum ajungem sa nu mai stim nimic de cei din jur pentru ca suntem prea curiosi sa vedem ce fac „prietenii” din lumea virtuala.

Ne instrainam si apoi ne intrebam de ce sunt atat de multe relatii disfunctionale, despartiri, divorturi, depresii. Din cauza lipsei de conexiune, in primul rand cu noi si dupa cu cei din jur.

Timpul petrecut cu noi este extrem de important, vital daca vrem sa ne cunoastem nevoile, emotiile de care fugim cu disperare in lumea virtuala. Nu putem avea relatii sanatoase si echilibrate fara o conexiune adevarata, care se creeaza doar atunci cand avem curajul sa devenim vulnerabili, sa ne aratam asa cum suntem, fara sa incercam sa fim perfecti.

Luati-va timp pentru voi si pentru cei din jur. Intrebati-va atat pe voi, cat si pe cei dragi, despre ce se intampla in interior, nu despre ultimele cumparaturi sau stiri din lume. Lasati-va armurile jos aratati-va asa cum sunteti.  Nimeni nu are nevoie de perfectiune, chiar daca traim intr-o societate care ne spune zilnic ca asa trebuie sa fim.