Cum m-a ajutat meditatia sa-mi gasesc pacea interioara si fericirea

cum m-a ajutat meditatia
1
De Andreea Raicu
27 oct. 2018

Multa vreme pur si simplu n-am inteles conceput de a medita. Fiind o persoana rationala, nici macar nu puteam sa ascult pe cineva vorbindu-mi despre asta. Mi se parea o ineptie completa, iar daca cineva insista sa ma convinga de beneficiile meditatiei, deveneam cumplit de sarcastica. Dar, ce sa vezi, dupa ani de zile, meditatia mi-a schimbat viata si acum nici nu pot sa imi imaginez cum ar fi fara.

Ani la randul, doar cand auzeam pe cineva care vorbea despre acest subiect, despre energii si alte lucruri pe care nu puteam sa le vad, sa le ating, incepeam un intreg circ, daca pot sa il numesc asa. Eram sarcastica, lucru pe care in mod clar l-am mostenit de la tata, pentru ca mama e un munte de toleranta si acceptare.

Uneori intram in jocul celor care vorbeau cu atata patos despre meditatie si puneam niste intrebari la care saracii oameni chiar se chinuiau sa imi raspunda… intrebarile ca intrebarile, dar tonul folosit era de nedescris. Iar ei ma tolerau cu o rabdare incredibila.

Cert este ca nimeni nu a reusit sa-mi schimbe parerea …pana la un moment dat.

Eu nu credeam in lucrurile pe care nu le vedeam, pe care nu puteam sa le ating si daca prin absurd reuseam sa o fac, din cauza faptului ca nu aveam deschiderea necesara, oricum nu intelegeam nimic.

In cazul meditatiei, recunosc ca am incercat… 30 de secunde. 30 de secunde in care m-am enervat teribil! Pentru ca sunt o persoana agitata, nu am putut sa stau locului nicio clipa.

Au inceput sa ma doara toate cele, sa imi amorteasca fiecare centimentru din corp, sa simt nevoia sa ma scarpin incontinuu… Plus ca mi-au dat navala in creier un miliard de ganduri extrem de enervante… si asta doar in 30 de secunde.

Nu merge si nu inteleg tampenia asta, imi ziceam eu.

DE ce trebuie sa stau si la ce ma ajuta? Eu sunt o persoana activa, careia nu ii place sa stea locului, care vrea sa se miste mereu. Purtam acest dialog cu mine fara sa stiu ca toata agitatia din capul meu erau milioanele de ganduri care goneau fara oprire.

Au trecut anii, gandurile s-au inmultit, emotiile reprimate si ele, frustarile au crescut la fel si la fel si anxietatea. Aproape fara sa-mi dau seama, toate aceste lucruri m-au dus catre depresie.

Dupa multi ani, a trebuit sa fac ceva… si dupa multe incercari am ajuns in India, unde pentru ca imi doream atat de tare sa scap de toate starile prin care treceam, am decis ca voi face tot ceea ce imi sta in putinta pentru a iesi la lumina.

Cursurile la care am aplicat aveau cel putin trei ore in care trebuia sa meditam.

Dada, TREI ORE! Eu nu am putut sa fac chestia asta pentru 3o de secunde si ma asteptau trei ore? Asta era doar unul dintre lucrurile care ma speriau, dar pe care nu le voi aminti acum.

Aveam de ales intre a sta in starea care ma doborase sau a cobori in subsolul intunecat al gandurilor si emotiilor de care fugisem mereu, a traumelor si fricilor mele, ca sa pot ajunge la lumina. Pentru ca la lumina ajungi doar dupa ce trece intunericul.

Si pentru ca nu voiam sa ma mai intorc in locul din care plecasem, unde nu imi era deloc bine, am facut tot ce mi-a stat in putinta sa ajung la lumina. Si, cu multa munca, curaj si determinare am ajuns si nu m-as mai intoarce niciodata in locul din care am plecat…

Calatoria catre tine nu este usoara…

… dar cred ca este garantia unei vieti libere, o viata linistita, in care simti ca tu poti face alegerile pentru tine, in functie de ceea ce iti doresti, fara sa fii conditionat de felul in care ar putea sa te vada oamenii, de vocea ta interioara, de cerintele pe care parintii le aveau de la tine in copilarie…

E o calatorie in care stii mereu unde esti si unde vrei sa te duci, iar meditatia este busola care te ajuta sa ajungi acolo unde trebuie.

In prezent, eu meditez zilnic cel putin 10 minute…

… iar in weekend sau perioadele aglomerate, agitate sau mai emotionale imi iau mai mult timp. Nu as fi crezut niciodata ce pot face acele cateva minute in care te abandonezi, iesi din minte, din gandurile limitative si ajungi in inima, in suflet, unde te simti cu adevarat liber.

Asa am invatat sa ma iert si sa iert cu adevarat, sa ma accept atat pe mine, cat si pe ceilalti, sa iubesc neconditionat, sa fiu vulnerabila, sa pot sa daruiesc mai usor, sa fiu eu fara mastile si scuturile de protectie pe care mi le-am constuit in timp.

Nu e usor, si marturisesc ca si eu mai am momente in care ma mai pierd, dar stiu ca busola mea e mereu acolo si ma ajuta sa ajung mereu in locul potrivit. Trebuie doar sa o folosesc.

Te invit sa incerci.

Si chiar daca iti pierzi rabdarea, nu renunta pentru ca nicio zi nu e ca cealalta si nici noi nu suntem mereu la fel.

Ia-ti timp si nu te pune la zid daca nu iti iese. Mie, una, mi-a iesit dupa foarte mult timp, dupa ce mi-am linistit gandurile de care nici macar nu eram constienta, dar toata munca si tot efortul au meritat pe deplin.

Foto: Alexandru Rosieanu