7 lucruri aparent pozitive din viata ta, dar care te fac nefericita

1
De Denisa Toma
5 mai 2019

Suntem tot timpul in cautarea fericirii. Citatele inspirationale, cartile pentru dezvoltare personala si ritualurile de ingrijire la care apelam au toate menirea de a ne ajuta sa obtinem fericirea.

Dar stim oare cum sa facem acest lucru? De fapt, fericirea nu este acelasi lucru pentru toata lumea. Si doar pentru ca ai senzatia ca faci tot ce trebuie sa faci pentru a fi fericit, nu inseamna ca o sa se intample.

Este posibil ca fericirea sa nu vina din acele comportamente universale adoptate de toata lumea si chiar ar putea fi sabotata de unele lucruri aparent pozitive. Iata care sunt acestea:

Iti urmaresti toti prietenii pe retelele de socializare

Sa te conectezi cu prietenii tai te face fericita, nu-i asa? Se pare ca nu este asa… Social media este o modalitate grozava de a pastra legatura cu ceilalti si de a forma comunitati. Dar in realitate, cei mai multi oameni folosesc retelele de socializare pentru a posta versiuni mai bune ale vietilor lor. Obiceiul de a urmari ceea ce posteaza prietenii iti poate crea senzatia ca viata ta nu este la fel de buna, frumoasa, interesanta etc.

Prin urmare, blocheaza notificarile pentru conturile care nu te inspira sau iti dau o stare negativa. Urmareste conturile si hashtagurile care iti aduc bucurie si o stare de bine.

Despre fericire – 10 conferinte TED pe care trebuie sa le vezi

Esti concentrata pana la extrem asupra scopurilor tale

In mod sigur nu este ceva gresit sa ai teluri si planuri de viitor. De fapt, acestea te impulsioneaza sa mergi mai departe si sa-ti dai toata silinta pentru a le realiza, ceea ce iti aduce fericire. Dar daca esti orientata execesiv asupra obtinerii unui tel, risti sa cazi intr-o capcana cunoscuta multora dintre noi. Iar aceasta este afirmatia „Voi fi fericita cand realizez acel lucru”. Fericirea nu este ceva ce ti se intampla. Este mai mult o abilitate. Daca nu esti fericita unde te afli in prezent, nu vei fi fericita indiferent unde te-ai afla in viitor.

Dai prea multi bani pentru ingrijirea personala

„Self-care”, un termen care devine tot mai popular, inseamna tot ceea ce faci pentru a te ingriji pe tine. Daca grija fata de sanatatea si frumusetea ta iti dau o stare de bine si te fac sa te simti excelent in pielea ta, atunci in mod clar nu ar trebui sa te opresti. Dar in cazul in care toate aceste trenduri de wellness te obosesc si ti se par plictisitoare si epuizante, renunta la ele! In locul lor fa lucruri care iti aduc cu adevarat fericire, fie ca asta inseamna sa te joci mai mult cu cainele tau, sa citesti o carte sau sa te plimbi in natura.

5 moduri de a te conecta cu sinele tau autentic pentru a gasi fericirea adevarata

Ai un buget strict pentru ca „banii nu pot cumpara fericirea”

Dificultatile financiare reprezinta una dintre principalele cauze de nefericire. Cheltuielile exagerate, datoriile tot mai mari si situatia financiara precara iti cresc semnificativ nivelul stresului. Trebuie sa faci tot ce se poate pentru a avea stabilitate financiara – plateste-ti facturile la timp, pune bazele unui cont de economii sau pentru urgente. Daca ai deja stabilitate financiara si ai un buget pe care trebui sa-l respecti, intreaba-te ce poti face cu banii tai ca sa fii mai fericita.

De exemplu, renunta la cafelele cumparate zilnic din oras si strange banii pentru un concert la care visezi sa mergi. Experientele iti ofera mai multa fericire decat lucrurile.

Eviti situatiile care iti provoaca anxietate

Nimeni nu isi doreste sa declanseze emotii care il fac sa se simta anxios, stresat sau inconfortabil. Dar ai refuzat vreodata sa participi la o petrecere despre care stiai ca va fi distractiva pentru ca ti-a fost teama ca nu cunosti prea multi oameni? Sau ai refuzat o posibila intalnire romantica pentru ca ti-a fost teama sa fii fata in fata cu acea persoana?

Poate ca eviti unele situatii pentru a evita acea senzatie neplacuta de anxietate, dar daca eviti prea multe risti sa nu mai evoluezi si sa ratezi ocazii care apar o data in viata. Se spune ca in fiecare zi ar trebui sa faci ceva de care te temi. Nu este usor sa iesi din zona de confort, dar odata ce faci asta, poti descoperi si alte surse de fericire pe care nu le cunosti.

30 de schimbari marunte pe care sa le faci in viata ta pentru a atinge fericirea suprema

Ai prea mult timp liber

Timpul liber este pretios si de dorit pentru ca te ajuta sa fii mai calma si mai fericita. Dar prea mult timp liber te poate face sa te plictisesti, sa fii nefericita sau chiar stresata. O saptamana are 168 de ore. Daca ai un job de la 9 la 5, petreci 40 de ore la munca. Dormi 8 ore pe noapte, adica 56 de ore din acel total. Iar asta inseamna ca ai la dispozitie 72 de ore in care poti face ce vrei. Probabil e mai mult decat ti-ai imaginat. Dar cum petreci acele ore? Ajungi acasa de la serviciu, te asezi pe canapea si ramai in fata televizorului pana la ora de culcare? Cate ore din timpul tau pretios irosesti astfel?

Gandeste-te ce ai putea sa faci cu acele ore: sa te antrenezi pentru un maraton, sa pictezi, sa inveti ceva nou, sa citesti etc. Acele 72 de ore sunt pretioase, prin urmare foloseste-le in mod inteligent.

Nu accepti complimente

Atunci cand un coleg iti spune „Felicitari pentru prezentarea de azi!”, raspunsul tau este „Nu as fi putut sa o fac fara Andreea!”, desi ai muncit tot weekendul in timp ce Andreea era plecata din oras? De asemenea, atunci cand cineva iti spune „Parul tau arata minunat!”, replica ta este „Nu, am un par ingrozitor”? Ar putea parea ca respingerea sau devierea unui compliment este un gest de umilinta sau modestie, dar reprezinta de fapt lipsa increderii in sine.

Este esential pentru fericirea ta sa crezi fiecare compliment pe care il primesti pentru ca trebuie sa fii mandra de realizarile tale. Daca nu crezi acele complimente, incearca sa schimbi modul in care raspunzi. De exemplu, poti spune „Multumesc, am fost entuziasmata sa prezint descoperirile noastre” sau „Multumesc! Si parul tau arata foarte bine!”. Sunt raspunsuri care iti cresc increderea in tine sau care le ofera incredere celorlalti. Nu doar ca vei deveni o persoana mai placuta, dar vei ajunge in timp sa crezi complimentele care iti sunt adresate.

Foto: Shutterstock.com