Ai aceleasi rezolutii in fiecare an? Ceva nu functioneaza!

1
De Irina Constantin
16 ian. 2021

Te-ai surprins punand pe lista, an de an, aceleasi ambitii si dorinte?

Poate ca slabitul, alimentatia sanatoasa, sportul, lasatul de fumat sau dezvoltarea personala se afla pe lista ta de ani intregi. Le-ai scris in 2010, le-ai scris din nou in 2020, le scrii iarasi pe lista cu rezolutii pentru 2021.

Pentru inceput, specificam ca mentinerea unui stil de viata sanatos este o rezolutie ce poate fi (si chiar iti recomandam sa fie!) notata in fiecare an si luata in considerare ori de cate ori se poate.  Totusi, daca iti propui si anul acesta sa faci acel ceva punctual, inseamna ca nici anul trecut nu a mers. De ce? Iata cateva posibile motive!

De ce apar mereu aceleasi rezolutii pe lista ta, fara sa le poti duce la indeplinire?

Rezolutiile nu sunt realiste

De multe ori, valul de motivatie de la inceputul anului ne determina sa ne stabilim niste obiective extrem de mari. Ba chiar exista si o vorba celebra care spune ca, daca obiectivele tale nu te sperie, ele nu sunt suficient de ambitioase. Hmm…

Suntem de acord, este in regula sa tintesti sus si sa fii cat mai ambitioasa si increzatoare ca poti face absolut orice. Pe de alta parte, uneori formulezi rezolutiile intr-un mod deloc prielnic pentru sanatatea ta mentala.

De exemplu, o rezolutie care nu este deloc ancorata in realitate poate suna astfel: „vreau sa arat exact asa cum imi doresc pana la finalul anului”. Este o formulare vaga si, dupa cum deja stii, creierul tau va gasi intotdeauna un detaliu despre care sa spuna „hmm, nu, asta nu-mi place!”.

Asadar, in loc de rezolutia de mai sus, incearca una precum „vreau sa slabesc un anumit numar de kilograme” sau „vreau sa imi tonifiez zona X a corpului” sau „vreau sa ma simt mai energica si sa imi imbunatatesc mobilitatea”. Sunt obiective mult mai usor de masurat, care iti vor aduce mai multa satisfactie odata ce le vei atinge!

Nu ai niciodata un plan practic pentru indeplinirea rezolutiei

O alta posibila cauza pentru care ai mereu aceleasi rezolutii nerezolvate este lipsa unei strategii. Pana la urma, fiecare obiectiv are nevoie de un plan concret, pentru a fi dus la bun sfarsit!

Astfel, daca ti-ai propus sa te lasi de fumat, nu doar incerca, din cand in cand, sa arunci pachetul de tigari, doar pentru a cumpara unul nou a doua zi. Incearca, in schimb, sa scazi treptat numarul de tigari fumate zilnic, apoi sa petreci macar una sau doua zile pe saptamana fara fumat. In timp, vei reusi sa renunti complet la acest obicei nociv.

De asemenea, daca vrei sa evoluezi profesional, fa-ti un plan clar cu workshopurile si cursurile pe care vrei sa le urmezi. Ce skill-uri noi vrei sa inveti? Vrei sa ramai la acelasi job sau sa incerci o noua directie? Raspunde-ti la aceste intrebari si pune totul pe hartie!

Poate ca, de fapt, nu iti doresti cu adevarat lucrul respectiv

Parcurge-ti lista cu rezolutii si intreaba-te, dupa ce o citesti pe fiecare, de ce ai inclus-o acolo. Unele rezolutii pot fi dorinte autentice, in timp ce altele doar par sa fie ceea ce iti doresti cand, de fapt, au iesit de mult de pe lista ta cu prioritati.

De exemplu, poate ca incluzi, in fiecare an, rezolutia de a calatori in cel putin trei tari noi. Nu reusesti sa faci asta niciodata, insa esti foarte fericita cu excursiile anuale in tara sau, poate, in doar una sau doua tari pe care nu le-ai mai vizitat. In acest caz, oare chiar  trebuie sa atingi cifra magica 3? Cel mai probabil, nu!

Asadar, analizeaza-ti din nou lista cu rezolutii pentru 2021. Reformuleaza obiectivele nerealiste, renunta la cele inutile, apoi fa un plan pentru cele ramase!

Foto: Unsplash.com.