Cum faci diferenta intre o persoana negativa si toxica si o persoana care doar are o perioada dificila

1
De Irina Constantin
12 nov. 2021

Cu siguranta, cunosti trendul „good vibes only”. Poate chiar si tu l-ai adoptat. Ce este gresit in acest lucru?

Despre trendul de a accepta in viata ta doar lucruri si persoane pozitive am mai vorbit si cu alte ocazii. Totusi, ce se intampla atunci cand respingi tot ce crezi ca intra in categoria „persoane toxice”? Acest triaj strict te poate face sa te indepartezi de persoane care tin la tine si la care tii, fiind indusa in eroare de un trend trecator.

Acest trend omite sa iti spuna ca da, exista intr-adevar persoanele toxice, dar exista si persoanele minunate, care doar trec printr-o perioada proasta. Cred ca esti de acord cu noi cand spunem ca acele persoane din urma nu merita sa fie excluse si indepartate, nu-i asa?

In acest context, este important sa iti dai seama care este diferenta, cu adevarat, intre persoanele toxice, a caror prezenta nu iti este benefica in niciun fel, si persoanele aflate intr-o perioada grea.

Persoanele toxice te critica pe tine, cele triste au tendinta de a-si indrepta perspectiva negativa catre propria lor viata.

De cele mai multe ori, o conversatie cu o persoana suparata, care trece prin momente dificile, te va lasa putin stoarsa de energie si cu o stare de spirit nu foarte placuta. Cu toate acestea, vei observa ca ea nu isi indreapta nemultumirile si perspectivele negative asupra ta si a vietii tale.

In schimb, o persoana toxica poate fi extrem de multumita cu propria ei viata, dar va avea mereu ceva de criticat la adresa ta si a deciziilor tale.

Persoanele toxice isi impun punctele de vedere asupra ta si incearca sa te convinga ca au dreptate.

Chiar daca viziunea negativa generala a unei persoane triste s-ar putea sa te impacteze, aceasta viziune nu este exprimata vehement, cu rolul de a te convinge. Pe de alta parte, persoanele toxice vor incerca extrem de tare sa isi impuna parerile. Ele vor incerca sa te convinga ca nu faci bine ceea ce faci.

De exemplu, poate ca o persoana aflata intr-un punct dificil iti va spune ca planul tau e dragut, dar nu vede cum ar putea sa reuseasca – perspectiva negativa generala care gaseste mereu o problema. In schimb, o persoana toxica iti va gasi zeci de argumente sa te descurajeze si sa te faca sa renunti.

De ce este important sa faci aceasta diferenta?

Atitudinea „good vibes only” sperie persoanele apropiate care sufera

Atunci cand tu declari vehement ca vrei sa te inconjori doar de persoane fericite si pozitive, prietenii care trec prin greutati se vor simti descurajati sa vina catre tine. Astfel, chiar daca ar avea nevoie de sprijinul tau, nu il vor solicita. Ba dimpotriva, se vor indeparta de tine. Este calea sigura spre reprimarea sentimentelor si probleme de comunicare!

Vei dezvolta numai relatii superficiale

Gandeste-te la cele mai bune prietene ale tale. Nu-i asa ca ati trecut prin foarte multe momente, atat bune, cat si rele?

Relatiile care exista doar in contexte fericite nu sunt relatii profunde si dezinteresate. In schimb, prieteniile care au trecut prin foc sunt prieteniile care rezista si care au substanta. Plus potentialul de a fi pentru totdeauna!

Foto: Pexels.com