Cum iti protejezi aura? Impune-le limite sanatoase celor din jur

1
De Irina Constantin
19 aug. 2019

A fi tot timpul disponibila pentru cei din jur, indiferent de propriile nevoi, nu este deloc sanatos pe termen lung.

In orice relatie trebuie sa existe limite sanatoase. Indiferent daca este vorba despre iubitul tau, prietena cea mai buna, colegii de birou sau rudele apropiate, limitele au un scop clar. Cei din jur te vor trata intotdeauna in functie de ceea ce le permiti si de modul in care alegi sa interactionezi cu ei.

Nu le mai permite sa se joace cu sufletul tau. 20 de lucruri pe care sa nu le mai accepti de la cei din jurul tau

Unele persoane nu au deloc limite, in timp ce altele detin un set lung de termeni si conditii. Extremele nu aduc niciodata lucruri bune, asa ca echilibrul este secretul si in acest caz.

Iata cum iti poti da seama daca limitele impuse de tine sunt sanatoase!

Ai limite sanatoase daca… accepti cu usurinta ca alte persoane se pot supara pe tine

Atunci cand esti sigura pe tine, constientizezi tot timpul ca esti responsabila doar pentru ceea ce poti controla. Asadar, daca un prieten se supara pe tine pentru ca ai refuzat o invitatie in oras, stii ca este dreptul lui de a simti acest lucru. Mai mult, indignarea sa nu are nicio legatura cu tine, ci cu propria lui perspectiva asupra vietii.

Cei din jur te trateaza in functie de ceea ce tolerezi. Ce sa nu accepti niciodata

NU ai limite sanatoase daca… te simti responsabila si vinovata pentru reactiile sau sentimentele celor din jur

Pastrand exemplul cu invitatia de a iesi in oras, o persoana cu limite slabe se va simti extrem de vinovata pentru supararea amicului. In aceste situatii, este bine sa stii ca oamenii reactioneaza in functie de propria lor paradigma. Iar daca cineva se supara pe tine, nu inseamna ca responsabilitatea este a ta si trebuie sa repari situatia.

Ai limite sanatoase daca… empatizezi cu suferinta altora fara sa incerci sa faci imposibilul

Atunci cand cineva drag sufera, inevitabil, vei fi si tu afectat. Totusi, o persoana cu limite sanatoase stie ca nu poate repara, pe cont propriu, problemele altora.

Cum sa impui limite cu blandete

Tot ce poti sa faci este sa asculti, sa sustii, sa incurajezi si sa fii acolo pentru cei dragi, insa fara a te implica emotional extrem de mult si fara a incerca sa rezolvi ceva ce nu iti apartine.

NU ai limite sanatoase daca… ignori cu desavarsire tristetea celorlati sau, din contra, incerci sa o elimini tu

Nimeni nu vrea sa isi vada prietenii suferind, insa este important sa nu pici in capcana salvatorului. Limitele tale sunt destul de slabe atunci cand incerci din rasputeri sa iti binedispui amicii si devii foarte frustrata atunci cand nu reusesti. Tine minte ca fiecare este responsabil pentru propria fericire si, oricat de mult ne-ar placea, nu putem sa eliminam complet suferinta altei fiinte.

De asemenea, detasarea totala de suferinta celor din jur este un semn ca limitele tale nu sunt sanatoase. Chiar daca vrei sa te protejezi de emotii negative, a ignora sentimentele apasatoare ale prietenilor sau rudelor nu reprezinta o solutie. Alege calea de mijloc si fii un sustinator de incredere, insa fara a-ti insusi emotiile negative si fara a incerca sa le elimini din viata celorlalti.

Foto: Shutterstock.com