1Nu „obiective mai blande”.
Nu „obiective realiste”.
Nu „doar trei obiective, ca sunt om matur si responsabil”.
Zero.
Nimic trecut in bullet points. Nicio lista cu vreau sa, trebuie sa, pana la finalul anului. Nicio versiune mai buna, mai eficienta, mai supla, mai zen, mai instagramabila a mea. Doar eu, asa cum sunt, cu oboseala mea cronica, cu entuziasmul meu oscilant, cu perioadele in care functionez impecabil si cu cele in care ma uit la perete ca la un concept abstract.
Suna inconfortabil? Exact.
Pentru ca ne-am obisnuit sa ne justificam existenta prin progres. Daca nu mergem undeva, simtim ca stagnam. Daca stagnam, ne panicam. Daca ne panicam, cumparam o agenda, un curs, un program, o promisiune. Nu pentru ca ne dorim cu adevarat schimbarea, ci pentru ca nu suportam ideea de pauza.
Problema e ca pauza nu e un gol. E un spatiu. Si spatiile ne sperie teribil, pentru ca acolo se aud gandurile.
Daca n-as avea niciun obiectiv anul acesta, probabil ca as face lucrurile mai incet. As manca fara sa verific daca „se potriveste cu stilul meu de viata”. As citi fara sa ma intreb ce ramane din cartea aia, ce m-a invatat, daca pot scoate o concluzie coerenta. As lua decizii mai putin strategice si mai mult instinctive, ceea ce, sa fim sinceri, e cam inspaimantator pentru cineva obisnuit sa-si negocieze fiecare pas cu viitorul.
Poate as sta mai mult cu mine, fara sa simt nevoia sa ma „corectez”.
Poate n-as mai trai fiecare zi ca pe o repetitie pentru o versiune mai buna care urmeaza sa apara candva, la o data neprecizata, daca respect planul. Pentru ca adevarul e ca multe dintre obiectivele noastre nu sunt dorinte. Sunt frici bine ambalate. Frica de a ramane in urma. Frica de a nu fi suficienti. Frica de liniste, uneori. Linistea e suspecta. In liniste incepi sa observi lucruri. Si nu toate sunt comode.
Ne-am convins ca directia vine din forta. Din disciplina. Din constrangere. Dar poate directia apare tocmai cand nu mai impingi nimic. Cand lasi lucrurile sa se aseze. Cand nu mai alergi dupa sens si ii faci loc.
Nu spun sa traim haotic, cu mainile in buzunar, asteptand revelatii cosmice. Spun doar ca exista ani care nu cer cuceriri. Ci onestitate. Ani in care cel mai curajos lucru pe care il poti face e sa nu te mai tratezi ca pe un proiect defect.
Poate ca, daca n-as avea niciun obiectiv anul acesta, as invata sa observ. Cum ma simt dimineata. Ce ma oboseste. Ce ma linisteste. Ce ramane din mine cand nu incerc sa fiu nimic anume. Si din observatiile astea, incet, fara deadline, ar aparea ceva mult mai real decat orice lista de rezolutii.
Un fel de directie care nu tipa.
Un inceput care nu se anunta cu artificii.
Daca simti ca ai nevoie de un astfel de inceput, mai bland si mai constient, produsele de dezvoltare personala by Andreea Raicu sunt acum disponibile cu 20% reducere.
Nu ca sa te schimbe. Ci ca sa-ti tina companie, exact asa cum esti, in timp ce vezi ce apare cand nu mai fugi nicaieri.
