Femeile stau mai bine la aptitudinile de lider decat barbatii

1
De Maria Dima
20 aug. 2019

Stiai ca femeile sunt perceptute ca fiind mai eficiente si mai valoroase la locul de munca decat barbatii de catre superiorii lor? Iar lucru acesta se intampla indiferent de domeniul in care activam, fie el IT, operational sau legal si la orice nivel de ierarhie in companie?

Femeile primesc un scor mai mare decat colegii lor aflati pe aceeasi pozitie la toate punctele atinse de evaluarile profesionale anuale: eficienta, initiativa, focus pe rezultate, spirit de echipa, putere de decizie si asumare.

Cea mai mare diferenta a venit insa intr-un aspect neasteptat: abilitatile de lider, unde femeile ii lasa in urma pe barbati cu cateva puncte bune, conform unui studiu realizat de Zenger Folkman in 2019.

Atuu-rile femeilor din pozitii de conducere

Toate aceste descoperiri au venit in urma unor evaluari de 360 de grade, in cadrul carora feedback-ul primit despre angajat e unul cuprinzator si implica mai multe persoane cu care lucreaza, cum ar fi managerul, colegii, subordonatii sau chiar clientii. Toata lumea cu care intri in contact isi da cu parerea despre modul in care ai relationat, rezolvat probleme si livrat rezultate.

Ce anume ne face sa fim mai bune? Arunca un ochi mai jos:

  • Motivarea celor din echipa
  • Intuitia si puterea de a vedea un succes inaintea multora
  • Etica muncii
  • Rabdarea
  • Abilitati superioare de comunicare

Preconceptii si idei invechite care ne tin in loc

Multa vreme s-a propovaduit ideea conform careia femeile sunt mai degraba bune la intretinerea relatiilor bune in echipa, la empatie si la sustinerea celor din jur, decat la luarea deciziilor importante.

Cumva, lumea luase calitatile exceptionale pe care femeile le demonstrau inca de la inceputul timpului in cadrul familiei si le proiectase direct in mediu profesional. Si asta devenise regula mai departe de care nimeni nu se sinchisea sa se uite.

In felul asta, anumite roluri de lider sau pozitii de conducere au fost in mod traditional – a se citi eronat – atribuite aproape exclusiv barbatilor.

Femei extraordinare care schimba Romania

Increderea si autoevaluarea: de ce dau cu rest in cazul atator femei capabile?

Noi, femeile, ne-am obisnuit cu un fel de con de umbra cand e vorba de performantele noastre, pe care pana si noi le subestimam.

Acelasi studiu care a facut lumina asupra calitatilor de lider ale femeilor a adus in fata si un adevar aproape general valabil: femeile isi pun singure bete in roate. Daca toata lumea care lucreaza direct cu noi are o parere foarte buna, cand vine vorba de auto-evaluare, se pare ca ne dam note mai mici decat restul.

La capitolul incredere mai ales, femeile sub 25 de ani se pozitioneaza mult mai jos decat ar trebui, in timp ce barbatii din aceeasi categorie de varsta se supraestimeaza si se vad mult mai capabili decat sunt de fapt.

Cifrele ajung la egalitate cand e masurat nivelul de incredere in fortele proprii ale oamenilor de 40 de ani, barbati si femei deopotriva. Asta inseamna ca femeilor le ia 15 ani in plus ca sa se simta capabile si increzatoare. Daca noi suntem atat de intarziate in a ne incorda meritele cuvenite, nici nu ar trebui sa ne miram ca si restul lumii intampina probleme in a ne vedea adevarata valoare, nu?

Fii sincera, ce nu-ti place la alte femei?

Perceptiile noastre ne trag in jos 

Cum se traduce o asemenea taraganare nefericita a increderii in sine? Simplu! Cifrele confirma ca femeile nu aplica la joburi daca nu stiu sigur ca pot indeplini toate cerintele listate. In consecinta, ratam o gramada de oportunitati.

Barbatii, in schimb, considera ca sunt perfect capabili sa invete tot ce le lipseste din aptitudinile jobului pe parcurs. Nu se indoiesc de sine la fiecare pas.

10 calitati unice pe care doar femeile puternice le au

Asadar, doamnelor, sa luam inca o data exemplu de la barbati si sa ne adunam fortele pentru a ne sustine unele pe altele in toate domeniile, personale si profesionale. Sa cream sanse si pentru alte femei care vin din spate, sa le incurajam si sa le sustinem pentru a ajunge cat mai sus.

Sa luam fiecare oportunitate si sa o fructificam la maximum. Sa ne amintim toate exemplele din trecut in care am dat dovada de initiativa si sa le folosim ca inspiratie pentru ce va urma, chiar daca unele par banale. Sa tinem capul sus si sa nu se sabotam singure succesul!

Foto: Shutterstock.com