3 lucruri care dau senzatia de conexiune reala, dar care sunt superficiale si nu dureaza mult

1
De Irina Constantin
22 sept. 2021

V-ati cunoscut in urma cu zece minute, dar pare ca va stiti de o viata intreaga?

De multe ori, avem impresia ca am stabilit o conexiune reala cu o persoana pe care am cunoscut-o cu foarte putin timp in urma. Cel mai probabil, ai avut si tu momente de tipul „Wow, si tu?” sau „Incredibil, ce coincidenta, trebuie sa fim prietene!”.

Uneori, conexiunea imediata este adevarata si poate fi simtita. Pe de alta parte, adesea, ai de-a face cu o conexiune falsa, bazata pe lucruri superficiale, dar care par, pe moment, incredibile.

Iata cum stii ca NU este conexiune reala, ci doar o legatura superficiala si temporara!

1. Va leaga ura pentru aceleasi lucruri

Se spune ca iubirea si ura sunt cele mai puternice sentimente. Iar cand doua persoane urasc acelasi lucru, acolo se poate crea impresia de o legatura foarte puternica.

Poate ca ai intalnit pe cineva care uraste la fel de mult ca tine muraturile, persoanele galagioase, locurile aglomerate sau anumite activitati. In acel moment, ai senzatia ca ai o conexiune reala si o potrivire incredibila cu persoana respectiva.

Ei, bine, chiar daca pe moment acest sentiment este foarte placut si simti ca relationezi excelent cu cineva, chimia instantanee dintre voi va disparea intr-un timp destul de scurt. Este nevoie de ceva mult mai puternic si mai complex pentru a construi o relatie!

2. Va place sa barfiti o cunostinta comuna

Multe persoane aleg sa se apropie de alti oameni prin barfirea unor cunostinte comune. In lipsa unor subiecte comune si in lipsa cunoasterii celeilalte persoane, uneori avem tendinta sa ne legam de singurele lucruri care par discutabile. Astfel, barfa rautacioasa a unui om pe care il cunoasteti amandoua pare facila.

Nu numai ca poate fi un subiect usor de discutat, dar barfele pot crea si dependenta. Nu sunt deloc rare cazurile in care doua persoane considera ca au o conexiune reala, insa singurul lucru despre care adora sa discute este… ce a mai facut (gresit) acea cunostinta comuna.

Roata emotiilor: Cum o poti folosi pentru a te intelege mai bine pe tine insati

3. Faceti glume rautacioase pe aceleasi subiecte

Va plac glumele rautacioase, macabre sau care vizeaza un anumit subiect. Pentru cateva ore, aveti o conexiune excelenta si va distrati pe cinste. La finalul interactiunii, crezi ca ai creat o conexiune reala si autentica, de durata.

Totusi, in timp, vei observa ca nici glumele nu sunt suficiente pentru a crea o astfel de conexiune.

Totusi, ce inseamna o conexiune reala?

Daca toate cele de mai sus reprezinta doar lucruri superficiale, care isi pierd intensitatea si semnificatia intr-un timp record, ce anume poate crea acea legatura speciala, autentica si sustenabila?

In primul rand, valorile comune. Daca tu si persoana din fata ta sustineti aceleasi cauze, va implicati in aceleasi subiecte sociale, aveti interese, principii si valori asemanatoare, este foarte posibil ca intre voi sa se lege ceva special.

Totodata, si povestile de viata asemanatoare pot crea o legatura unica, greu de desfacut. Persoanele care au trecut prin experiente traumatice similare sau care au experimentat anumite lucruri comune in viata au, adesea, foarte multe de impartasit. Sentimentele de empatie si de rezonare sunt extrem de puternice si pot lega prietenii stranse!

Foto: Pexels.com