4 lucruri pe care sa le faci atunci cand creierul nu te lasa sa te relaxezi

1
De Irina Constantin
18 iul. 2021

Ai la dispozitie cateva momente libere, in care ai vrea sa te relaxezi. Totusi, creierul nu iti da pace.

Cum sa te relaxezi atunci cand acea voce interioara enervanta iti tot spune ca ar fi mai bine sa faci ceva productiv? De ce te-ai odihni, cand ai putea sa inveti ceva, sa lucrezi ceva, sa termini un proiect sau sa faci alt lucru mai „folositor”?

De multe ori, cadem in aceasta capcana, uitand ca si relaxarea este utila si productiva. Fara ea, nu am putea sa dam randament zi de zi. Asadar, atunci cand creierul nu te lasa, pur si simplu, sa te destinzi, poti aplica sfaturile de mai jos.

Cum sa te relaxezi mai usor: 4 activitati pentru atunci cand esti foarte agitata

1. Practica o forma de miscare blanda

Uneori, exact cand te asezi pe canapea, criticul interior incepe sa rumineze. De ce stai, in loc sa faci sport?

Cum sa-ti exprimi nemultumirea fara ca persoana din fata ta sa se simta atacata

Daca vrei sa te relaxezi activ, simtind ca ii oferi corpului tot ceea ce are nevoie, practica orice forma de miscare lenta si placuta. Daca „nu ai stare” sa stai pe canapea sau in pat, incepe sa te misti usor, sa te intinzi si sa faci miscari ample, de stretching sau yoga. Conecteaza-te la respiratie si sincronizeaza fiecare miscare pe inspir si expir. Astfel, creierul va inceta sa te bruieze si te va lasa sa te bucuri in liniste de cateva momente doar pentru tine.

2. Citeste ceva interesant

Daca gandul ca „stai degeaba” nu te lasa sa te relaxezi, pacaleste-ti mintea citind un articol sau un capitol dintr-o carte interesanta, despre un subiect care te pasioneaza sau care iti este de folos. In acest mod, corpul se odihneste, iar creierul ramane ocupat, insa cu ceva suficient de relaxant incat sa nu fie solicitat prea tare.

3. Urmareste un serial educativ

Mintea nu te lasa in pace nici macar o secunda. Cum te asezi in pat, cum incepe sa te streseze. Te cearta ca „iti pierzi vremea” pe Netflix in loc sa faci ceva util. Cunoastem cu totii aceasta situatie.

Daca nu te poti relaxa, incearca sa urmaresti un film sau un serial educativ, care sa aduca plus valoare in viata ta. Fie ca este despre inteligenta emotionala, despre istorie sau despre un subiect care te pasioneaza foarte tare, vei simti si ca te relaxezi, dar si ca inveti ceva util intre timp.

4. Iesi cu o prietena

Cum sa te relaxezi, daca mintea gaseste mereu ceva de facut? Ei, bine, nu trebuie sa astepti ca ea sa se opreasca. Intotdeauna va fi cate ceva de reprosat. Daca reusesti sa mananci sanatos, atunci poate ar trebui sa faci si sport. Daca faci si sport, poate ar trebui sa iti gasesti timp si pentru citit. Iar daca citesti, de ce oare nu reusesti si sa iesi mai des cu prietenii?

Cum depistezi imaturitatea emotionala in tine si in ceilalti

Gandurile de acest fel nu vor inceta niciodata. De aceea, este important sa le intampini strategic. Daca mintea nu te lasa sa te relaxezi intr-un mod static, iesi cu o prietena si faceti ceva benefic pentru amandoua. Faceti o plimbare in natura, discutati despre ce va apasa sau gatiti o cina nutritiva. Astfel, vei reusi sa te relaxez in mod activ, fara ca mintea sa te deranjeze cu ganduri intruzive.

Foto: Unsplash.com