7 show-uri de pe Netflix pe care sa le urmaresti cand ai nevoie de un reset mental

1
De Irina Constantin
2 mart. 2022

Uneori, viata de zi cu zi este destul de serioasa si tot ce vrei intr-o seara banala este sa iti golesti mintea.

Nu ai chef sa urmaresti documentare interesante, nici seriale pline de suspans si de complexitate. Vrei sa vezi ceva simplu, amuzant, care te ajuta sa te relaxezi si sa uiti de tot pentru o ora sau doua.

Show-urile si serialele de mai jos fac exact acest lucru. Apasa butonul de play si permite-ti sa dai switch off creierului fara sa te judeci. Este in regula sa te detensionezi si sa vezi lumea colorata in tonuri de roz macar pentru cateva ore.

Iata top 7 show-uri relaxante  de pe Netflix pe care sa le urmaresti cand vrei un reset mental!

1. Friends

Zece sezone si foarte multe episoade scurte, a cate 20-30 de minute. Un serial despre un grup de prieteni, care de care mai carismatici si mai interesanti. Reteta perfecta pentru un serial captivant, numai bun de binging intr-un weekend. Friends este o productie deja celebra si aclamata peste tot in lume, asa ca daca nu te-ai uitat inca, acum este momentul!

2. The Good Place

Cum iti imaginezi ca arata Raiul? Indiferent de raspuns, cu siguranta nu te-ai gandit la varianta foarte creativa din acest serial. Personajele trec prin tot felul de intamplari cand ajung in „locul cel bun”, actiunea este super captivanta, replicile sunt savuroase, iar distributia nici ca putea fi mai buna!

3. Emily in Paris

Cand cauti show-uri relaxante pe Netflix, opreste-te la Emily in Paris. Este varianta ideala de escapism, atunci cand ai nevoie sa iei o pauza de la realitate si sa iti pui ochelarii cu lentile roz. Emily este simpatica, aventurile ei te vor tine lipita de ecran si te vor face sa visezi la propria poveste pariziana. Cine stie, poate chiar te va inspira in acest sens!

4. The Circle

Nu ai neaparat chef de un serial, ci mai degraba de un reality show care sa te tina cu sufletul la gura episod dupa episod? Urmareste The Circle, un show despre identitati reale si inventate, presarat cu momente amuzante si cu participanti super simpatici!

5. Grace and Frankie

Grace si Frankie sunt doua personaje pe care vei ajunge sa le iubesti inca de la primele cateva episoade. Desi nu se tolereaza prea bine una pe cealalta, ele sunt nevoite sa convietuiasca dupa ce sotii lor si-au marturisit iubirea unul pentru celalalt. Din acel moment, incepe spectacolul pe care nu vei vrea sa-l ratezi!

6. The Office

Chiar daca este un serial cu vechime, The Office te va uimi prin replicile istete, umorul absurd, personajele atent creionate si viata hilara de la birou. Episoadele sunt scurte, ca niste snack-uri perfecte pentru o seara in care vrei sa te relaxezi complet.

7. Glow Up

Fie ca esti pasionata de make-up sau nu, vei adora acest show concurs, in care cei mai talentati artisti se lupta pentru titlul cel mare. Probele sunt extrem de creative si diverse, iar machiajele rezultate in urma lor sunt absolut superbe si fascinante de fiecare data. Juriul este si el foarte simpatic. I te poti alatura din fata televizorului, spunand cot la cot „ding dong!” atunci cand ceva te impresioneaza.

Foto: Depositphotos.com