3 greseli pe care le faci atunci cand scrii in jurnal si cum te afecteaza

1
De Irina Constantin
11 nov. 2021

Daca obisnuiesti sa scrii in jurnal, este foarte probabil sa faci aceste greseli fara sa iti dai seama.

Scrisul in jurnal este o practica extrem de utila pentru sanatatea ta mentala si emotionala. Aceasta te poate ajuta sa ai mai multa claritate, sa iti identifici traumele si sa adresezi patternuri comportamentale. Totodata, scrisul in jurnal te ajuta si sa te descarci, sa iti gasesti o zona sigura in care te poti exprima exact asa cum simti. Fara sa te judece nimeni!

Cu toate acestea, cand scrii in jurnal, poti cadea in cateva capcane destul de periculoase. Iata despre ce este vorba!

1. Te concentrezi doar pe bifarea de liste

A taia ceva de pe lista to do poate fi cel mai satisfacator lucru, iar organizarea sub forma de liste te poate ajuta enorm sa fii mai disciplinata si sa-ti urmaresti scopurile.

Totusi, atunci cand tot ce faci este sa scrii si sa bifezi liste, poti dezvolta o obsesie pentru productivitate. Vei avea liste din ce in ce mai lungi, cu taskuri din ce in ce mai dificile. Bineinteles, de rezolvat intr-un timp din ce in ce mai scurt. Presiunea pe care o vei simti va fi imensa. Iar faptul ca nu reusesti sa bifezi ceva conform asteptarilor mari pe care le-ai setat iti va provoca o stare groaznica de vinovatie.

Asadar, pastreaza listele scurte si fa-le doar pentru ariile vietii in care simti ca ai nevoie de putina organizare si claritate. Jurnalul poate fi utilizat pentru multe alte lucruri!

2. Te minti ca scrii sincer despre ceea ce simti, dar de fapt ascunzi lucruri si eviti sa le adresezi cu adevarat

Scrisul in jurnal te poate ajuta sa descoperi, sa procesezi si sa accepti o multime de lucruri nu foarte evidente. Aceste lucruri pot fi descoperite doar dupa ce ai stat putin in liniste, notand emotiile si gandurile pe care le experimentezi.

Pe de alta parte, scriind despre emotiile tale poti cadea intr-o capcana periculoasa – aceea de a te minti pe tine si de a adresa doar emotii de suprafata. Astfel, te indepartezi de tine, avand impresia ca faci opusul.

Jurnalul Emotiilor, 97 lei, shop.andreearaicu.ro

Pentru a evita acest lucru, poti lucra cu un jurnal special pentru identificarea si intelegerea emotiilor, cum este Jurnal Emotiilor by Andreea Raicu. Exercitiile specifice te vor ghida in directia potrivita.

3. Descarci gandurile fara sa le lasi acolo; le iei in continuare cu tine

Jurnalul este ascultatorul perfect atunci cand ai avut o zi oribila si tot ce vrei este sa te descarci, fara sa tii cont de bune maniere sau judecata altora. De aceea, multe persoane il folosesc pentru a-si exprima emotiile fara filtre. Aceasta practica este una excelenta, care iti permite sa scapi de gandurile negative. Dupa ce scrii totul, tragi aer in piept si expiri puternic, lasand totul in urma.

Cu toate acestea, uneori, chiar daca te descarci in jurnal, nu lasi gandurile si sentimentele acolo, pe paginile sale. Iei cu tine frustrarea, nervii si supararea, gandindu-te in continuare la tot ce merge prost. Ramai cu impresia ca te-ai descarcat, insa nu este deloc asa.

In acest caz, dupa ce scrii in jurnal, fa-ti un ritual de lasat lucrurile de acolo in spate. Poti „taia” tot ce ai scris cu un X mare, poti colora pagina haotic sau chiar o poti rupe, mototoli si arunca. Daca nu vrei sa faci asta, poti pur si simplu sa inchizi jurnalul, sa-l pui in sertar si sa faci cateva exercitii de respiratie. Apoi, intoarce-te la activitatile tale si traieste in prezent!

Foto: Pexels.com