Alimente care elimina stresul si iti redau zambetul pe chip

1
De Cristina Tudor
21 iun. 2018

Cand esti obosita sau iritata si simti nevoia sa mananci ceva dulce, in loc sa alegi un desert nesanatos sau un produs tip fast-food, iti recomand aceste alimente care elimina stresul.

N-o sa-ti rezolve problemele, dar vei avea o dispozitie mai buna. Include in dieta zilnica urmatoarele alimente care elimina stresul! Potrivit foodnetwork.com, acestea asigura corpului un nivel crescut de dopamina, hormonul care schimba dispozitia proasta in una de zile mari. In plus, pot imbunatati activitatea mintala si, poate cel mai important, iti dau o stare de euforie.

Stresul este o afectiune des intalnita in zilele noastre. Nu trebuie sa lucrezi in conditii vitrege ca sa te plangi de dureri de cap si de griji. Din fericire, remediul este mai aproape de tine decat te asteptai. Cele mai multe dintre aceste alimente care elimina stresul se gasesc chiar in bucataria ta.

Nuci si alune

In lista cu alimente antistres ocupa un loc fruntas nucile si alunele, fructe care sunt bogate in triptofan. Acesta este un aminoacid de care corpul are nevoie pentru a stimula eliberarea de serotonina. Cercetatorii spanioli au descoperit ca cei care consuma des nuci si alune au un nivel mai mare de serotonina in corp.

Ce este serotonina? Neurotransmitator prezent in mai multe organe, incluzand sistemul nervos central, serotonina are un rol important in aparitia si prevenirea depresiei si a anxietatii, din cauza dereglarilor chimice pe care le produce.

Iaurt

Iaurtul si alte lactate cu fermenti contin, in afara de vitaminele B2 si B12, antioxidanti benefici pentru indepartarea radicalilor liberi, asociati stresului.

Alimente care elimina stresul – Ciocolata neagra

Daca vrei sa scapi de stres, mananca ciocolata neagra. Are un continut mare de cacao, despre care numeroase studii sugereaza ca are in compozitie substante care cresc secretia de serotonina. Un nivel mai mare de serotonina, supranumita si „hormonul fericirii“, inseamna o stare de spirit mai buna.

Morcov

Aceasta leguma contine betacaroten (o substanta care mareste rezistenta organismului in fata bolilor) si este un precursor al vitaminei A. De asemenea, betacarotenul este un antioxidant important, care ajuta nu doar la mentinerea si refacerea acuitatii vizuale, ci lupta si cu simptomele stresului. In plus, un pahar de suc de morcovi pe zi iti curata eficient ficatul de toxine si incetineste procesul de imbatranire.

Sfecla

Cu un continut mare de vitamine si minerale, sfecla rosie asigura corpului necesarul de fier. De asemenea, sfecla este o sursa importanta de aminoacizi, printre care si betaina. Aceasta este o proteina cu rol antidepresiv si care stimuleaza productia de dopamina in corp.

Banana

Fructul delicios, consistent si bogat in proteine esentiale este foarte apreciat de sportivi si tinerii aflati in pragul examenelor importante. Explicatia este simpla: banana furnizeaza energie si creste capacitatea de rezistenta a corpului. Acest fruct contine aminoacidul numit tirozina, care poate creste nivelul de dopamina din creier. Mai mult, banana este una dintre cele mai bune surse de tirozina, substanta care ajuta la slabit.

Migdale si susan

Ca si bananele, migdalele sunt o alta sursa importanta de tirozina. Ideal ar fi ca migdalele sa fie consumate fara adaos de sare si fara a fi caramelizate. Altfel, efectele benefice vor fi mai mici decat efectele adverse care pot aparea in corp.

Foto: Instagram – Tezza