Ouale, alimentul complet pentru femeile insarcinate – ce spun noile cercetari

Ioana Marosan1
De Ioana Marosan
13 sept. 2018

Datorita continutului nutritional, ouale asigura majoritatea elementelor extrem de importante pentru o sarcina sanatoasa: fier, iod, vitamina B12, vitamina D si acid folic.

Noile cercetari arata ca ouale se numara printre cele mai bune alimente pentru femeile insarcinate. Un singur ou furnizeaza doza necesara de vitamina B12, necesara pentru o sarcina sanatoasa. De asemenea, specialistii au constatat ca femeile insarcinate care consuma oua cu regularitate au un risc mai mic sa nasca prematur, sa se ingrase exagerat in timpul sarcinii si sa sufere de depresie postpartum.

Ouale contin mult fier, vitamina D si vitamina B12

Aceste trei elemente sunt foarte importante pentru o sarcina sanatoasa. ”Ouale sunt un pachet de proteine si nutrienti valorosi, precum si una dintre putinele surse naturale de vitamina D, vitala in timpul sarcinii. Contin mult fier, un alt element extrem de important pentru ca in timpul sarcinii poate sa scada nivelul acestui mineral, lucru care genereaza o senzatie accentuata de oboseala ”, explica o nutritionista pentru publicatia Dailymail.

Suplimentele cu fier pot sa fie prescrise in timpul sarcinii, insa ele pot sa cauzeze constipatie. In schimb, consumul unui ou in fiecare zi este o metoda naturala de a asigura aportul necesar de fier, care vine la pachet cu o multime de alti nutrienti importanti.

Vitamina B12 este foarte importanta pentru buna dezvoltare a fatului, iar un singur ou furnizeaza doza zilnica necesara.

Dupa peste, ouale sunt considerate cea mai buna sursa de vitamina D. Daca mananci doua oua vei furniza corpului 3,7 micrograme de vitamina D. Trebuie sa ai grija la aceasta vitamina, deoarece o deficienta de vitamina D creste riscul de preeclampsie, diabet gestational si infectii urinare. Doza zilnica necesara pentru femeile insarcinate este de 10 micrograme pe zi.

Ouale contin proteine de calitate

Un ou are 75 de calorii si furnizeaza: 7 grame de proteine, 5 grame de grasimi, 1,6 grame de grasimi saturate plus o multime de vitamine si minerale. Proteinele din oua asigura satietate, astfel ca nu vei simti senzatia de foame prea devreme. Acest lucru este important pentru femeile insarcinate, deoarece trebuie sa se mentina la o greutate recomandata de medicul ginecolog.

Ouale contin nutrienti care protejeaza ochii si creierul

Luteina si zeaxantina sunt alti doi nutrienti extrem de importanti pentru ca protejeaza ochii de boli grave care conduc la orbire. De asemenea, colina, o alta substanta care se regaseste in oua, are un efect puternic asupra memoriei, protejand creierul de maladii precum Alzheimer sau Parkinson.

Ouale contin acid folic

Este binecunoscut faptul ca femeile insarcinate trebuie sa ia la recomandarea medicului acid folic, deoarece previne defectele congenitale la bebelusi. Doua oua furnizeaza 55 de micrograme de acid folic, insa femeile insarcinate tot trebuie sa suplimenteze dieta cu acid folic in doza recomandata de medicul ginecolog.

Ouale contin iod

Deficienta de iod este destul de frecvent intalnita in cazul femeilor insarcinate, iar aceasta impiedica dezvoltarea neurologica si comportamentala a bebelusuui. Specialistii au constatat ca femeile insarcinate care au lipsa de iod au un risc mai mare sa dea nastere unor bebelusi cu o greutate prea mica. Doua oua furnizeaza un sfert din necesarul zilnic de iod.

Consuma ouale ecologice sau din surse bune de la tara, dar ai grija ca galbenusul sa fie gatit integral.

Foto: Shutterstock.com