Ce este bine sa mananci in timpul menstruatiei. 5 tipuri de alimente recomandate de medici

1
De Cristiana Astefanoaiei
27 ian. 2024

Menstruatia este o parte naturala a vietii fiecarei femei, insa poate fi insotita de unele neplaceri precum crampe, oboseala si schimbari ale dispozitiei. O alimentatie echilibrata si adaptata la aceasta perioada poate aduce beneficii semnificative, reducand simptomele.

Daca esti atenta la ce mananci in timpul menstruatiei, poti sa ai o stare de bine in aceste zile.

Cercetari recente sugereaza ca dietele bogate in alimente inflamatorii, cum ar fi carnea, uleiul, zaharul si sarea, pot contribui la aparitia crampelor menstruale.

Cauza de baza a durerii menstruale este inflamatia, asa ca orice lucru care o reduce si imbunatateste fluxul sanguin catre uter poate ajuta la ameliorarea simptomelor”, spune Dr. Hoosna Haque, medic ginecolog.

1. Alege alimente antiinflamatorii

Crampele din timpul perioadei menstruale pot aparea atunci cand muschii si vasele de sange ale uterului se contracta. In timpul menstruatiei, organismul produce in mucoasa uterina compusi asemanatori hormonilor numiti prostaglandine, iar cu cat sunt mai multe prostaglandine, cu atat mai mare este inflamatia si severitatea crampelor.

Consumul unei diete bogate in alimente antiinflamatorii poate ajuta la reducerea productiei de prostaglandine, reducand astfel inflamatia si durerea”, spune medicul ginecolog dr. Azieb Lofton.

Cele recomandate de medici sunt: nuci, ghimbir, turmeric, ciocolata neagra, seminte si ulei de masline extravirgin.

Trei combinatii in care poti folosi turmericul si ghimbirul pentru a beneficia de efectele lor antiinflamatoare

2. Carbohidrati complecsi

Cortizolul, hormonul stresului, tinde sa creasca in aceasta faza, afectandu-ti pofta de mancare. Cu siguranta si tie iti vine sa mananci produse de patiserie, ciocolata sau cartofi prajiti. Exista si alternative sanatoase!

Atunci cand consumam carbohidrati simpli sau alimente zaharoase, nivelul zaharului din sange creste rapid, oferind o explozie temporara de energie si placere – si o cadere a nivelului de energie ce duce la o pofta de mai mult zahar. In schimb, carbohidratii cu absorbtie lenta sunt descompusi mai incet de catre organism, oferind o sursa de energie de durata mai lunga si ajutand la stabilizarea nivelului de zahar din sange”, spune Lofton.

Sursele de carbohidrati complecsi sunt: fasolea, lintea, cerealele integrale, piersicile, prunele si merele.

3. Este bine sa mananci la menstruatie alimente bogate in antioxidanti

In timpul menstruatiei, organismul produce un exces de radicali liberi, care pot contribui la durerea si disconfortul asociate cu crampele menstruale.

Antioxidantii, pe de alta parte, pot neutraliza acesti radicali liberi, pot gestiona crampele menstruale si pot diminua stresul oxidativ”, exlica dr. Lofton.

Legume verzi, nuci, cereale integrale, cartofi dulci, varza rosie, fructe de padure si ceai verde, toate acestea sunt bogate in antioxidanti, dar si in vitaminele A, C si E, precum si seleniu, zinc si beta-caroten.

4. Alimente cu acizi grasi omega-3

Pestele gras, precum somonul, macroul si sardinele, este bogat in acizi grasi omega-3. Acesti acizi grasi au proprietati antiinflamatorii, putand ajuta la reducerea disconfortului si a durerilor asociate menstruatiei. De asemenea, omega-3 poate avea un impact pozitiv asupra starii de spirit, contracarand schimbarile de dispozitie specifice acestei perioade.

5 bauturi care pot reduce semnificativ durerile menstruale

5. Fructe bogate in vitamina C

Este recomandat sa mananci kiwi, portocale si capsune, excelente surse de vitamina C. Aceasta vitamina este cunoscuta pentru proprietatile sale antiinflamatorii si capacitatea de a reduce crampele menstruale. In plus, vitamina C stimuleaza absorbtia fierului, un mineral esential, astfel contribuind la mentinerea unui nivel optim de energie. Un studiu din 2016 a asociat vitamina C cu cresterea progesteronului si scaderea nivelului hormonului de stimulare a foliculului. Alege si ananasul proaspat, bogat in vitamina C, dar care este si o sursa de bromelaina, o enzima despre care se crede ca are un efect pozitiv asupra estrogenului si a altor hormoni. Bromelaina poate reduce, de asemenea, inflamatia.

Foto: depositphotos.com