Ce mananca la micul dejun un expert in glanda tiroida

Teodora Tirca1
De Teodora Tirca
6 aug. 2019

Tot mai multi oameni se confrunta cu dezechilibre hormonale si afectiuni ale glandei tiroide, iar acestea sunt in mare masura declansate de alimentatie, spun specialistii.

Poate tocmai de aceea dieta antiinflamatorie a inceput sa fie din ce in ce mai populara. Nutritionistii sunt de acord cu faptul ca alimentele care provoaca inflamatie in corp sunt cele mai comune cauze ale balonarii, fluctuatiilor de greutate, digestiei ingreunate si durerilor de stomac.

Printre alimentele care cauzeaza inflamatie in stomac (dar si la nivelul pielii) se numara lactatele, mancarurile procesate, grasimile saturate, zaharul, alcoolul si glutenul.

Cum iti afecteaza hormonii sanatatea si cum ii mentii in limite normale

Micul dejun este mai important decat crezi

Limitarea consumului de alimente nesanatoase si alegerea celor de provenienta sigura, pe baza de plante, este secretul unei glande tiroide sanatoase si al unui metabolism care merge „ceas”. Cei de la Byrdie au stat de vorba Fern Olivia, expert in glanda tiroida si fondatoare a Tyroid Yoga, care a dezvaluit ca micul dejun bogat in nutrienti este cel mai bun lucru pe care il poti face pentru tiroida si pentru metabolismul tau, dar ca cei mai multi oameni aleg adesea sa sara peste aceasta masa importanta.

Mananca imediat dupa ce te trezesti

„Trebuie sa consumi micul dejun in prima ora dupa trezire pentru a pune in miscare glanda tiroida, a mentine un nivel optim de energie pe tot parcursul zilei, dar si pentru a-ti ajuta metabolismul sa functioneze corect”, a sfatuit specialistul intr-un articol publicat de MindBodyGreen.

Ceea ce mananci la micul dejun este la fel de important precum ora la care mananci, tine sa mentioneze expertul.

Olivia se bazeaza pe un mic dejun antiinflamator, reteta perfecta pentru sanatatatea tiroidei.

Suplimentele de vitamine si minerale care iti accelereaza metabolismul

Ia-ti doza de proteine la micul dejun

Specialistul recomanda o doza serioasa de proteine la micul dejun, adica fix nutrientii de care metabolismul nostru are nevoie la prima ora a diminetii. „Spune-i adio terciului de ovaz sau cerealelor pline de zahar – chiar si atunci cand promit sa contina superalimente. Daca suferi de dezechilibre hormonale sau probleme ale glandei tiroide, vei obtine cele mai bune rezultate combinand proteinele de origine animala cu cele de origine vegetala”, spune Olivia. Grasimile sanatoase si antioxidantii sunt de asemenea esentiale in opinia expertului.

Micul dejun pe care Olivia il consuma in fiecare dimineata contine toti nutrientii de mai sus.

Mic dejun antiinflamator:

-2 oua fierte tari

– o jumatate de avocado

– somon afumat

-legume si salate verzi

Olivia include ouale pentru continutul de iod si acizii grasi Omega-3, care mentin hormonii echilibrati si te ajuta sa te concentrezi cum trebuie. Ea numeste avocado „alimentul frumusetii”, pentru ca beneficiile pe care le aduce corpului se vad si pe piele – aceasta devenind mai hidratata si mai luminoasa. Somonul este bogat in seleniu, care reduce inflamatia din corp si stimuleaza sistemul imunitar, iar legumele si salatele verzi aduc o doza serioasa de vitamine si antioxidanti care echilibreaza hormonii si sprijina sistemul imunitar. Acest mic dejun este de asemenea benefic pentru sistemul tau digestiv.

Cauzele balonarii: 5 motive care nu au legatura cu ceea ce mananci

Foto: Instagram/@emelinaah