Motivul pentru care Victoria Beckham a renuntat la antrenamentele cardio si ce face in schimb

1
De Maria Constantin
14 iun. 2022

Victoria Beckham si-a schimbat rutina de exercitii fizice si spune ca a fost si ea surprinsa de efectele benefice ale noii sale rutine, care nu se mai bazeaza pe cardio.

Designerul a declarat intr-un interviu publicat de revista Grazia ca a renuntat la antrenamente tinute de celebra antrenoare de fitness a vedetelor Tracey Anderson, axate pe exercitii cardio. Acum ea face genuflexiuni in fiecare dimineata si ridica greutati in cinci din sase zile. Alaturi de ea se antreneaza si sotul, David Beckham.

Secretele pe care se bazeaza Victoria Beckham pentru un corp perfect la 47 de ani

„Mereu am fost putin speriata de greutati, dar s-a dovedit ca le ador. Am si aceste manusi speciale pe care le port”, a spus vedeta in varsta de 48 de ani. „E bine sa schimbi lucrurile si sa-ti surprinzi corpul. Masa mea musculara a crescut destul de mult”, a adaugat ea.

De ce s-a apucat Victoria Beckham sa ridice greutati

Victoria a spus ca si-a schimbat rutina de pregatire dintr-un motiv „de moda veche”: „Am vrut sa-mi pastrez silueta”, a marturisit ea.

„Cred ca astazi femeile vor sa arate sanatoase si cu forme”, a spus fosta membra a trupei Spice Girls. Ea a recunoscut ca a trait acest sentiment, dezvaluind ca isi doreste un posterior „cat mai frumos” cu putinta.

Pentru cine doreste sa-si lucreze muschii, ridicarea greutatilor este cu siguranta solutia potrivita, noteaza Shape. „Acest tip de efort ofera multe beneficii si nu te face sa arati masiva, daca te ingrijoreaza asta”, a spus antrenoarea Jacque Crockford pentru publicatia Shape.

„Ridicarea greutatilor e un mod excelent de a-i da corpului forma pe care o doresti”, a spus ea. „Vrei un fund mai indraznet? Fa genuflexiuni si deadlifts (indreptari – ridicarea unei bare cu greutati de la sol la nivelul soldurilor, cu trunchiul perpendicular pe podea)”, a adaugat Crockford.

Echilibrul fin intre distractie si disciplina

Desi are un obiectiv in minte, Victoria Beckham nu este concentrata pe o anumita masura, a spus ea in interviul mentionat. „E vorba despre a sti cine esti si a fi fericita asa cum esti.”

„Mi-am gasit echilibrul intre distractie si disciplina in ce priveste mancarea sanatoasa si miscare. Cand esti mai tanar lupti impotriva acestui echilibru, dar pe masura ce m-am maturizat am ajuns in punctul in care stiu cum arata acest echilibru. Chiar stiu ca functioneaza pentru mine”, a explicat Victoria.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by David Beckham (@__beckham75__)

Intrebata cum este sa lucreze cu sotul ei, fostul fotbalist si model, vedeta a raspuns zambind: „E amuzant. Adica e amuzant in sala de fitness, dar la antrenamente el e intotdeauna cel care trage de timp.”

Foto: depositphotos.com