Nu e bine sa mananci aceste 5 alimente daca ai parul gras

1
De Ioana Marosan
23 ian. 2019

Atunci cand produsele de ingrijire nu reusesc sa redea parului stralucirea si sanatatea, inseamna ca regimul tau alimentar este de vina pentru acest lucru. Nu este bine sa mananci aceste alimente daca ai parul gras!

Daca te confrunti cu problema unui par gras, solutia la care ajungi inevitabil este sa folosesti un sampon special, sa porti diverse esarfe pentru a ascunde matreata si sa te speli pe cap foarte des. Dar exista si alte trucuri pe care le poti aplica fara prea mare efort si care te pot ajuta sa scapi sau sa ameliorezi problemele legate de podoaba capilara.

De exemplu, anumite alimente pot contribui la reducerea cantitatii de sebum produs de scalp, in timp ce alte alimente contribuie la cresterea productiei acestuia.
Expertii au descoperit ca exista o relatie clara intre alimentatie si tendinta parului de a se ingrasa. Astfel ca, daca ai parul gras este foarte important sa limitezi consumul acestor alimente.

1. Zaharul rafinat.

Hormonii pe care ii produce organismul sunt responsabili pentru desfasurarea corecta a tuturor proceselor din interiorul corpului nostru. Este foarte important sa pastram echilibrul functional intre hormoni. Zaharul nu este un aliment care sa contribuie la functionarea corecta a organismului, din contra: el este responsabil pentru crearea de dezechilibre hormonale. Zaharul stimuleaza aparitia si dezvoltarea proceselor inflamatorii din organism, creste nivelul glucozei in sange si stimuleaza glandele sa produca mai mult sebum.

2. Carbohidratii rafinati.

Carbohidratii sunt complecsi (cei buni) si simpli (cei rai). Carbohidratii rafinati fac parte din grupa carbohidratilor rai. Cel mai bun exemplu de carbohidrati sunt cei prezenti in painea alba si in faina alba. Carbohidratii rafinati stimuleaza glandele sa produca o cantitate mai mare de sebum, ceea ce inseamna ca vom avea un scalp mai gras.

3. Alimentele prajite.

Orice aliment prajit, in special cele in baie de ulei sau cele de tip fast-food, incarca organismul cu o cantitate mare de ulei, stimuland si glandele sa produca mai mult sebum. Acest ulei apare la nivelul pielii, inclusiv a celei de pe scalp. Un hamburger de tip fast-food, consumat in cursul serii, va contribui la cresterea productiei de sebum a organismului in decursul noptii, crescand sansele ca dimineata sa te trezesti cu parul gras.

4. Produsele lactate.

Desi suna ciudat, produsele lactate sunt responsabile pentru cresterea productiei de sebum a organismului, pentru ca laptele, untul si branza sunt metabolizate sub forma de uleiuri si grasimi. Produsele lactate mai contin si hormoni de crestere, cum este testosteronul, acesta fiind responsabil pentru cresterea cantitatii de sebum produsa de organism.

5. Sarea.

Consumul de sare in exces stimuleaza transpiratia, formarea pungilor de apa sub ochi, aparitia matretii si deshidratarea organismului. Organismul va fi stimulat sa produca mai mult ulei ca sa compenseze absenta apei, ceea ce face ca parul sa devina uleios. De aceea, trebuie sa consumi cu moderatie chipsuri, cartofi prajiti si nuci sarate, aceste alimente continand o cantitate mare de sare.

In locul alimentelor de mai sus poti sa consumi:

Alimente bogate in vitaminele B si E. Aceste grupe de vitamine sunt esentiale pentru sanatatea organismului si a parului. Ele regleaza productia de uleiuri, contribuind astfel la sanatatea si frumusetea parului. Fasolea, mazarea, nautul, legumele si fructele au un continut mare de vitamina B, iar varza si alte legume verzi, semintele de floarea soarelui si nucile sunt bogate in vitamina E.

Alimentele bogate in zinc, cum sunt ouale, crustaceele si fructele de mare sau fulgii de ovaz, sunt esentiale pentru sanatatea organismului, pentru ca acesta nu poate produce zinc si are nevoie zilnic de acest mineral.

Grasimile sanatoase, cum sunt cele provenite din nuci, uleiuri vegetale si peste sunt foarte importante pentru functionarea corecta a organismului nostru. Consumul lor regulat ajuta la reglarea cantitatii de uleiuri produsa de organism, contribuind astfel la mentinerea sanatatii parului.

Foto: Shutterstock.com