Armie Hammer, nevoit sa renunte la comedia cu Jennifer Lopez din cauza unui scandal

1
De Maria Constantin
16 ian. 2021

Actorul american a luat decizia de a renunta la urmatorul lui film, „Shotgun Wedding“, dupa scandalul provocat de publicarea unor mesaje despre viata sa sexuala.

Comedia „Shotgun Wedding” va intra in productie anul acesta, dar fara Armie Hammer, astfel ca nu-l vom mai vedea pe actorul american jucand alaturi de Jennifer Lopez, sustine sursa citata de Page Six. Potrivit acesteia, Hammer a luat decizia de a se retrage din acest proiect.

„Data fiind inceperea iminenta a filmarilor pentru ‘Shotgun Wedding’, Armie a cerut sa se retraga din acest film si ii sustinem decizia”, a confirmat un reprezentant al echipei de productie. Rolul acestuia va fi redistribuit, scrie publicatia citata.

Fanteziile socante care au starnit scandalul

Hammer s-a retras din acest proiect dupa dezvaluirea unor mesaje care ii apartineau si vizau viata lui sexuala. „N-o sa raspund la aceste prostii, dar in lumina atacurilor online brutale si false la adresa mea, nu ma simt bine sa-mi parasesc copiii acum pentru patru luni ca sa filmez in Republica Dominicana”, a transmis actorul intr-un comunicat publicat de Page Six.

„Lionsgate ma sustine si le sunt recunoscator pentru asta”, a multumit el casei de productie.

Mesajul despre care s-a spus ca i-ar apartine lui Hammer descrie fantezii despre un viol si canibalism si au fost sustrase de utilizatorul unui cont anonim de pe o retea de socializare, denumit House of Effie. Acesta sustine ca intr-unul dintre mesaje Hammer i-a scris unei femei ca este „100% un canibal”.

Un partener „dominant“

Starul din „The Social Network” a spus intr-un interviu anterior ca este un „partener dominant” cand face sex. El a precizat, insa, ca sotia lui, Elizabeth Chambers, de care s-a despartit intre timp, i-a schimbat apetitul sexual. „Ajungi la un punct in care spui ‘Te respect prea mult ca sa fac lucrurile pe care as vrea sa le fac'”, a declarat el.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de @armiehammer

Sursele citate de Page Six sustin ca anturajul lui Hammer a incercat sa-l sustina dupa izbucnirea scandalului provocat de mesajele sustrase.

Actorul Armie Hammer a lucrat pe santier pentru a trece mai usor peste divortul de Elizabeth Chambers

Aceasta situatie nu a afectat-o pe Jennifer Lopez, care are o cota in crestere dupa succesul cu „Hustlers” si recitalul de senzatie de la Super Bowl, editia de anul trecut. Ea va fi capul de afis al filmului semnat de regizorul Jason Moore, cel care a realizat si „Pitch Perfect”.

Ryan Reynolds, producator executiv

Initial, rolul lui Hammer fusese rezervat pentru Ryan Reynolds, scrie The Hollywood Reporter. Starul canadian va fi, insa, unul dintre producatorii executivi ai filmului. Comedia spune povestea unui cuplu care se pregateste de nunta, insa destinatia exotica in care si-au organizat cea mai frumoasa zi din viata devine scena unei luari de ostatici.

Filmul este distribuit in SUA de Lionsgate si va fi difuzat la nivel international prin platforma Amazon Prime.

Urmatoarele proiecte din agenda lui Armie Hammer sunt thrillerul „The Billion Dollar Spy” si continuarea hitului sau din 2017, „Call Me By Your Name”.

Foto: PR.