Mariah Carey spune ca obsesia ei pentru Craciun isi are originea in copilaria ei dificila

1
De Georgiana Dorobantu
29 nov. 2022

Mariah Carey a dezvaluit ca dragostea ei pentru sarbatorile de iarna isi are originea in copilaria ei extrem de dificila.

„Cand ai o viata distrusa in copilarie si apoi ai o transformare si iti poti face viata asa cum doresti, cum vrei sa fie? Toate acestea sunt o bucurie pentru mine”, a declarat cantareata in varsta de 52 de ani intr-un interviu pentru revista W, citata de Page Six.

„De aceea vreau ca cei doi copii ai mei sa aiba tot ce isi doresc. Vreau sa inteleaga ca pot fi orice isi doresc sa fie”, a adaugat Carey.

Playlistul de #Craciun care iti va incalzi sufletul: Cele mai frumoase melodii din toate timpurile

Ea a marturisit ca este constienta de faptul ca oamenii o vad ca pe „fata cu Craciunul” si spun ca este „exagerat de festiva”, dar  spune ca si-a asumat acest rol pentru ca Sarbatorile o fac cu adevarat fericita, ceea ce i-a lipsit in copilarie.

„Oamenii cred ca am avut un stil de viata ca de printesa sau ceva de genul asta, o existenta ca de basm, din care pur si simplu am rasarit. Si nu este deloc asa”, a dezvaluit vedeta.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Mariah Carey (@mariahcarey)

In volumul sau de memorii, „The Meaning of Mariah Carey”, lansat in 2020, ea a vorbit despre copilaria ei marcata de violenta.

Cantareata dezvaluie in cartea sa ca fratele ei mai mare, Morgan Carey, era atat de violent incat ea a chemat politia pentru a-i salva viata mamei sale.

Diete bizare: Ce mananca vedetele precum Beyoncé si Mariah Carey atunci cand vor sa slabeasca

„Ma inecam cu lacrimi si mi-am dat toata silinta sa ii spun calm ‘Fratele meu a ranit-o grav pe mama si eu sunt singura acasa. Va rog, veniti sa ne ajutati'”, a scris Carey. „Unul dintre politisti s-a uitat la mine si i-a spus unui alt politist de langa el ‘Daca acest copil rezista, va fi un miracol.’ Si in acea noapte, am devenit mai putin copil si mai mult miracol”, a continuat artista.

Mariah a mai dezvaluit ca sora ei mai mare, Alison Carey, a drogat-o cu Valium la varsta de 12 ani si a lasat-o cu unul dintre iubitii ei.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Mariah Carey (@mariahcarey)

In interviul recent, cantareata a vorbit si despre faptul ca s-a simtit exclusa fiind un copil birasial intr-un cartier predominant alb din Long Island, New York.

„Nu existau modele pentru persoanele care erau mixte, cu pielea mai deschisa sau cum ii catalogam la acea vreme, deci nu am stiut pe cine sa privesc cu admiratie cand eram copil. A fost dificil”, spune Mariah.

Cantareata americana si-a demonstrat inca o data dragostea pentru Craciun anul acesta. Ea a cantat la parada de Ziua Recunostintei una dintre melodiile sale reprezentative – “All I Want for Christmas Is You”, alaturi de cei doi copii ai sai, Moroccan si Monroe.

Foto: Instagram/Mariah Carey