5 greseli de cariera pe care trebuie sa le eviti cu orice pret

greseli de cariera
1
De Maria Dima
5 mart. 2019

Multi dintre noi suntem prinsi intr-un cerc continuu de cafea, sedinte si termene limita, puse pe repeat.

Mediile de lucru, joburile si ritmul de zi cu zi sunt intr-o continua schimbare. Totusi, perceptiile noastre despre cum abordam dezvoltarea profesionala nu tin intotdeauna pasul.

Fii atenta la posibilele decizii si greseli care te-ar putea tine in loc din punct de vedere profesional:

1). Documentarea fiecarui amanunt

Pe scurt: atentie la retele sociale.

Accesul la tehnologie si informatie este, fara indoiala, o mare parte din realitatea fiecarei zile. Daca mergi la un concert si nu postezi ceva despre asta, e ca si cum nu ai fost, nu?

Insa nevoia constanta de a impartasi lumii fiecare experienta poate sa aiba consecinte negative pe plan profesional. E clar ca nu exista compatibilitate intre un CV impecabil si pagina de Facebook a unui petrecaret consacrat. Explicatia de “Work hard, party harder” nu o sa te ajute prea mult la interviu.

Angajatorii cauta oameni care sa se plieze in mod natural pe cultura companiei si poti sa fii sigura ca verifica profilele sociale. Gandeste-te de doua ori inainte de a posta selfie-ul traditional din club, de la 3 dimineata. E greu sa te prezinti ca fiind o persoana responsabila, daca profilul tau spune alta poveste.

Atrage succesul in cariera: Iata ce atitudine trebuie sa adopti

2). Alegerea confortului in defavoarea curajului

Daca vrei un loc caldut, confortabil si pe care te poti baza mult timp de acum incolo, s-ar putea sa cauti mai degraba o saltea ortopedica decat un viitor de succes.

Obisnuieste-te sa faci alegeri curajoase in cariera, sa optezi pentru un job care te provoaca, care te face sa inveti lucruri noi si sa evoluezi. Dezvoltarea, de orice fel, e departe de zona ta de confort.

3). Individualismul

Majoritatea mediilor de lucru se bazeaza pe networking si spirit de echipa.

Niciodata nu stii in ce masura o persoana iti poate schimba viata. O informatie primita la timpul potrivit, un sfat bun poate face diferenta pentru tine, dar si pentru altii. Invata sa share-uiesti!

Fa din networking un obicei si mareste-ti cercul de persoane cu care interactionezi. Participa la seminarii, workshopuri, cursuri si exerseaza-ti abilitatile de socializare in beneficiul tau.

Sfaturi de cariera de la Emma Watson

3). Lipsa unei viziuni de ansamblu

Chiar daca telurile tale profesionale sunt indreptate catre pozitiile de top, invata sa pastrezi o imagine de ansamblu.

De cele mai multe ori, judecam o situatie gandindu-ne la cum ne impacteaza pe noi, fara sa stim ce inseamna asta pentru altii. Invata sa te pui pe rand in locul unui om de serviciu sau a portarului, al unui manager sau CEO.

Un CEO are imaginea completa cand vine vorba de decizii strategice cu impact global. Un team leader e omul care cunoaste echipa, compania, produsul si nu ii e teama sa puna osul la treaba. Persoana de la curatenie insa, are imaginea de detaliu, cunoaste fiecare birou, vorbeste cu toti, stie cine vine primul si pleaca ultimul.

Tine cont de cat mai multe perspective si fa din ele o atitudine care te poate ajuta sa avansezi, sa te faci remarcata si sa anticipezi obstacole viitoare. Te poate salva de multe ori!

4). Beneficii pur financiare

Cantareste bine totul inainte sa accepti un job nou numai din considerente financiare.

Daca asta e tot ce aduce nou in viata ta si urasti tot restul responsabilitatilor care vin odata cu noua pozitie, nu merita. O sa resimti impactul negativ la nivelul sanatatii si al relatiilor tale si nimic nu este la fel de important. Orice te costa linistea sufleteasca, e mult prea scump!

Cum supravietuiesti vietii de corporatie

5). Obiective neclare

Indiferent de nivelul tau de experienta si super calitatile care vin la pachet, daca acestea nu sunt sustinute de niste obiective clare si smart, nu duc nicaieri.

Cu siguranta esti obisnuita sa iti planifici concediile, weekendurile si vizitele la dentist. Si succesul trebuie planuit! O strategie coerenta, de lunga durata si cu pasi clari de urmat o sa faca diferenta intre un loc de munca si o cariera reusita.

Atitudinea pe care o ai despre succes, cariera si esec iti va determina fiecare pas si va influenta orice decizie viitoare. Fa din succes singura ta optiune si continua-ti drumul!

Foto: Shutterstock.com