Scriitorul Meik Wiking: „Putem analiza fericirea asa cum o facem si cand vorbim despre economie, PIB sau rata somajului”

Cristina Tudor1
De Cristina Tudor
23 nov. 2020

Meik Wiking este un scriitor si cercetator danez preocupat de fericire. Este autorul bestsellerului „Mica Enciclopedie Hygge. Reteta daneza a fericirii”, iar de curand a lansat (si in Romania), un nou volum intitulat „Mica Enciclopedie Lykke. In cautarea celor mai fericiti oameni din lume”.

Wiking este, de altfel, CEO al Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga. Suna aproape ca un inceput de poveste. Cum se poate masura si cerceta fericirea? – m-am intrebat, afland despre demersul sau si despre functia pe care o ocupa. Insa, citindu-i cartile si citind despre Meik Wiking ca a demarat studii cat se poate de „aplicate” in acest domeniu (iar uneori „numara” zambetele oamenilor, la intamplare, tot ca parte a unor studii), am fost curioasa sa aflu mai multe despre fericire, acest tel, pe care – sa recunoastem! – il urmarim cu totii, toata viata!

Ce voiati sa deveniti cand erati mic si cum ati ajuns sa conduceti Institutul de Cercetare a Fericirii din Copenhaga (Happiness Research Institute)?

(rade) Ok, ca sa fiu foarte sincer, cand eram mic voiam sa fiu Indiana Jones (rade cu pofta). Si… de fapt, mai nou chiar sunt numit „The Indiana Jones of Smiles” (Indiana Jones al Zambetelor), datorita cercetarilor mele. Asa ca pot spune ca m-am apropiat cat de mult s-a putut de visul meu.

Am pornit Institutul de Cercetare a Fericirii ca urmare a doua lucruri: in 2012 am observat cat de multe se intampla in „domeniul fericirii” pe plan global – fericirea a inceput sa fie un domeniu discutat in politica, vorbesc de Rezolutia ONU cu privire la fericire, despre publicarea „World Happiness Report”, despre guverne care sunt preocupate de gradul de fericire al natiei.

In plus, mi s-a parut un domeniu de activitate deosebit de interesant, si eram curios sa aflu de ce Danemarca si tarile scandinave au intotdeauna punctaj mare la acest capitol. Si mi-am zis „cineva ar trebui sa cerceteze treaba asta!”. Dupa care mi-am zis „Poate chiar eu ar trebui sa cercetez lucrurile astea!”.

Unele dintre cele mai frumoase si importante lucruri se pot intampla atunci cand iti dai seama ca persoana aceea care „poate ca ar trebui sa faca lucrul x”… esti chiar tu!

Dar in acel moment aveam un job bun, bine platit la un alt Think-tank si initial mi s-a parut ca e cam riscant sa incep un think-tank care sa studieze fericirea. Si aici intervine cel de-al doilea lucru care s-a intamplat: cu multi ani in urma, in 1998, mama mea a murit la varsta de 49 de ani, iar atunci, in 2012, un foarte bun prieten si mentor a murit la aceeasi varsta. In 2012 aveam 34 de ani asa ca am inceput sa ma gandesc: „Ok, daca apuci sa traiesti doar 49 de ani, mai ai doar 15 ani ramasi.

Prin urmare ce ti-ar placea sa faci cu restul vietii tale? Ai sa continui ceea ce faci, ceea ce e ok, dar nu e neaparat un domeniu de care esti pasionat, sau ai sa te apuci de aceasta nebunie numita Institutul de Cercetare a Fericirii?”. Am demisionat si probabil asta a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o in cariera mea. A fost un inceput greu, am inceput cu mine, cu o idee buna si cu un laptop rablagit, undeva intr-o curte din Copenhaga, dar acum merge foarte-foarte bine.

Citeste continuarea pe Life.ro.

Foto: Unsplash.com.