Trucuri dovedite stiintific care te ajuta sa-ti respecti rezolutiile pentru noul an

1
De Georgiana Dorobantu
12 ian. 2023

Punem adesea pe seama lipsei de vointa faptul ca nu ne respectam rezolutiile pe care ni le stabilim la inceput de an. Dar stiinta din spatele modului in care se formeaza noile obiceiuri este mult mai complexa.

Exista o multime de trucuri dovedite pe care le putem pune in aplicare pentru a ne asigura ca dobandim noi obiceiuri bune sau renuntam la cele negative.

In cadrul unui studiu citat de atlasbiomed.com, cercetatorii au descoperit ca unele momente semnificative in timp, precum ziua de nastere, o luna noua sau un an nou ne motiveaza sa facem schimbari si sa avem ceea ce oamenii de stiinta numesc „comportament aspirational”. Cine nu cunoaste expresia deja clasica „incep de luni”? Specialistii au descoperit ca in astfel de momente cream o distanta intre sinele prezent si cel din trecut, ceea ce ne permite sa analizam obiceiuri pe care dorim sa le dobandim si obiceiuri la care vrem sa renuntam.

Si pentru ca 2023 abia ce a inceput, este normal sa ne gandim la acest nou an cu speranta ca vom putea face lucrurile diferit, intr-un mod mai bun. Rezolutiile sunt adesea obiceiuri pe care vrem sa le dobandim, de aceea trebuie sa intelegem ce sunt si cum apar obiceiurile.

Ce este un obicei?

Obiceiurile se formeaza atunci cand o actiune este repetata intr-un anumit context. In timp si prin repetitie, obiceiurile devin automatisme. Ai format o multime de astfel de automatisme de-a lungul vietii, precum acela de a-ti pune centura de siguranta cand te urci in masina sau sa-ti verifici telefonul dimineata.

20 de rezolutii pentru sufletele obosite pentru anul 2023

Obiceiurile apar atunci cand se creeaza noi cai neuronale. Din fericire, creierul uman este plastic, ceea ce inseamna ca reactioneaza la schimbari comportamentale, eliminand vechi cai neuronale si realizand altele noi. Cu alte cuvinte, iti poti „modela” creierul prin actiuni repetitive.

In cat timp se formeaza un nou obicei?

Exista conceptia ca ai nevoie de 21 de zile pentru a crea un nou obicei, dar in realitate nu este o stiinta exacta. Unii oameni pot dezvolta un nou obicei dupa 21 de zile, in timp ce altii au nevoie de mult mai mult timp. In cadrul unui studiu pe 82 de participanti, timpul necesar ca un obicei sa devina automatism a variat de la 18 la 254 de zile.

Iata cateva trucuri stiintifice care te ajuta sa-ti respecti rezolutiile:

Defineste-ti rezolutia in termeni pozitivi

In cadrul unui studiu, cercetatorii au descoperit ca prin simplul fapt ca iti definesti telul in mod pozitiv iti poti creste performanta si perseverenta. Asta arata cat de important este modul de gandire atunci cand vrei sa faci o schimbare.

Sa spunem ca vrei sa renunti la fumat in noul an. O modalitate de a te asigura ca ai succes este sa te gandesti la banii pe care ii vei economisi si beneficiile pentru sanatate pe care le vei obtine. La polul opus, daca privesti fumatul ca pe o pierdere si te gandesti ca te vei ingrasa sau ca nu vei mai socializa la fel de mult cu alti fumatori, este calea sigura catre esec.

Jurnalul emotiilor, pret 82,46 lei, redus de la 97 lei, shop.andreearaicu.ro

Asociaza-ti obiceiurile

In bestseller-ul „Tiny Habits”, specialistul in stiinta comportamentala BJ Fogg recomanda o tehnica numita suprapunerea obiceiurilor. Pe scurt, Fogg sugereaza sa atasezi un nou obicei de unul vechi, pe care il ai deja. In acest fel ai sanse mai mari de reusita.

Trei pasi pe care sa ii urmezi daca simti ca deja ai ratat rezolutiile pentru noul an

De exemplu, daca ai obiceiul sa bei cafea in fiecare dimineata, poti adauga un alt obicei, precum acela de a manca o banana. Iata si alte exemple:

Dupa ce ma ridic din pat, voi citi
Dupa dusul de dimineata, voi meditate
Dupa ce imi verific telefonul voi scrie in jurnal

Incearca „tehnica tentatiei”

Tehnica tentatiei presupune asocierea activitatilor pe care le faci pentru ca iti plac cu cele pe care trebuie sa le faci. De exemplu:

Asculta muzica in timp ce faci curatenie.
Urmareste serialul tau preferat in timp ce speli vasele, iti faci patul sau faci cateva exercitii fizice usoare.
Bea o cafea buna in timp ce organizezi mailuri plictisitoare sau inveti pentru un examen.
Asculta un podcast interesant in timp ce alergi.

Fa-ti un plan

Specialistii considera ca exista ceva la fel de important precum motivatia atunci cand vrei sa dobandesti un nou obicei benefic, fie ca este acela de a face sport, a manca sanatos, a medita sau a scrie intr-un jurnal. Este vorba despre „intentia de implementare” sau, mai simplu spus – sa-ti faci un plan.

Agenda Fericirii pentru 2023: 124,95 lei, redus de la 147 lei; shop.andreearaicu.ro

 

Prin simplul fapt ca scrii in agenda cand si unde va avea loc aceasta noua actiune iti creste sansele sa o realizezi cu adevarat. De exemplu, noteaza-ti in agenda ora, locul si durata sedintelor de meditatie: „Sedinta de meditatie de 10 minute, acasa, dupa masa de pranz, la ora 13.50.”

Stabileste teluri clare

Nu poti controla ceva ce nu poti masura, deci ar trebui sa te asiguri ca telurile tale pot fi urmarite si cuantificate. Scopuri vagi precum „vreau sa fiu in forma” reprezinta reteta pentru rezolutii esuate. Ca sa iti cresti sansele, trebuie sa sapi mai adanc si sa stabilesti mai clar care este telul tau.

De ce e mai sanatos sa-ti setezi rezolutii la jumatatea anului

Pentru a face acest lucru, intreaba-te ce inseamna pentru tine „in forma” si cum poti obtine asta. O rezolutie mai buna ar fi „voi alerga de X ori pe saptamana”. Poti sa adaugi si deadline-uri pentru fiecare etapa a programului tau. De exemplu, in loc sa-ti stabilesti rezolutia „sa mananc mai sanatos” ar trebui sa ai tinte clare precum „sa mananc 3 portii de legume pe zi”. Telurile clare iti permit sa-ti monitorizezi progresul, ceea ce ulterior te va motiva.

Foto: depositphotos.com