Kate Middleton „are mai multa clasa decat familia regala”, potrivit unui expert regal

1
De Maria Constantin
26 mart. 2022

Fanii casei regale britanice au admirat stilul simplu si stralucitor al Ducesei de Cambridge in turneul din Caraibe.

Pentru prima oara de la inceperea pandemiei, Kate Middleton si Printul William se afla intr-un turneu regal, calatorind in Jamaica, Bahamas si Belize pentru a aniversa Jubileul de Platina al Reginei.

Ca la fiecare aparitie publica, stilul Ducesei de Cambridge a fost in centrul atentiei. Multi admiratori au apreciat pe retelele de socializare rochia magenta creata de Vampire’s Wife, stilul „Lara Croft” si rochia in culorile insulelor Belize pe care ea le-a purtat in acest turneu, scrie Marie Claire.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de MEGA (@mega_magazine)

Paradoxul ducesei

Eleganta naturala a ducesei l-a determinat pe scriitorul Tom Quinn sa aprecieze ca ducesa Kate este mai stilata chiar decat familia regala.

Intr-un interviu pentru documentarul „Kate: Our Queen in Waiting”, realizat de postul Channel 5, Quinn a comentat o fotografie a ducesei, surprinsa la funeraliile Printului Philip, in 2021. „O rochie Katherine Walker eleganta cu un cordon strans in talie, plasa de pe par si parul incredibil de stralucitor. Are o anumita prestanta si cred ca a captat toata atentia fara sa se straduiasca”, a remarcat scriitorul.

„Ce paradox, mai ales sa vezi ca nu s-a nascut asa”, a adaugat Tom Quinn.

Kate a fost mereu populara

Kate Middleton s-a nascut intr-o familie din patura superioara a clasei de mijloc cu legaturi aristocratice din partea tatalui ei. Parintii ei, Michael si Carole Middleton, si-au trimis cei trei copii (Kate, Pippa si James Middleton) sa studieze la Colegiul Marlborough, una dintre cele mai prestigioase institutii de invatamant din Marea Britanie.

4 lucruri pe care Kate Middleton le are mereu in poseta

Cand Kate a intrat la Marlborough College, dupa ce a studiat la scoala Downe House din Berkshire, se spune ca era tacuta, subtire si palida, noteaza Marie Claire. Nu i-a luat, insa, mult timp pana cand ea si-a facut numerosi prieteni, fiind desemnata „cea mai placuta colega” in anii de scoala.

Kate a fost foarte populara si la Universitatea St. Andrew din Scotia, unde l-a cunoscut pe William. Se spune ca ea i-a atras atentia printului intr-o dimineata, cand a iesit sa alerge inainte de micul dejun. In anii care au urmat logodnei cu William, Kate s-a familiarizat rapid cu rigorile monarhiei si si-a definit stilul care acum o face atat de admirata in toata lumea.

Foto:  Instagram/@theroyalfamily