Kate Middleton revine in viata publica, iar fanii familiei regale nu pot fi mai fericiti, caci este un semn ca printesa se simte mai bine, in urma diagnosticului de cancer pe care l-a primit la inceputul acestui an.
Cei care o apreciaza o vor putea vedea din nou la evenimente si in filmulete de promovare pentru campanii umanitare.
Kate Middleton revine la proiectul sau de suflet
Potrivit Court Circular, documentul oficial care inregistreaza activitatile familiei regale britanice, printesa in varsta de 42 de ani s-a intalnit cu echipa Centrului pentru Copilaria Timpurie, precum si cu personalul de la Palatul Kensington, la Castelul Windsor, pentru a discuta despre proiectul sau dedicat dezvoltarii copilariei timpurii.
Printesa de Wales, Co-patron al Fundatiei Regale a Printului si Printesei de Wales, a organizat in aceasta dupa-amiaza o intalnire ce a avut ca tema copilaria timpurie la Castelul Windsor”, se arata in anuntul evenimentului, conform The Telegraph.
Aceasta intalnire marcheaza inceputul revenirii sale la indatoririle oficiale si la angajamentele publice din lunile urmatoare.
De-a lungul perioadei in care a absentat, atunci cand starea i-a permis Kate a continuat sa fie la curent cu proiectul Casei Regale despre copilaria timpurie, lucrand de acasa, conform relatarilor The Telegraph.
Proiectul Printesei de Wales exploreaza modul in care experientele din copilaria timpurie pot sta la baza provocarilor sociale majore de astazi, cum ar fi dependenta, destramarea familiilor, problemele de sanatate mintala, suicidul si lipsa adapostului, potrivit site-ului oficial al Familiei Regale.
View this post on Instagram
Un nou portret cu printesa de Wales starneste controverse. Cum a fost reprezentata Kate Middleton
Kate Middleton a incheiat tratamentul pentru cancer
Pe 9 septembrie Kate a publicat un mesaj video pe retelele de socializare, anuntand ca a incheiat chimioterapia. Ea a facut public diagnosticul sau de cancer pe 22 martie. In acest interval, Kate a avut doar doua aparitii publice majore – la parada Trooping the Colour in iunie si la turneul de tenis de la Wimbledon pe 14 iulie.
Kate Middleton este asteptata sa participe la slujba de comemorare de Remembrance Sunday, pe 10 noiembrie, alaturi de membrii familiei regale si veterani. De asemenea, planifica sa organizeze traditionalul concert de colinde la Westminster Abbey in luna decembrie.
Totusi, nu au fost confirmate alte angajamente oficiale pentru Kate in acest moment. Un apropiat a declarat pentru presa ca printesa va participa la indatoririle regale „cand va putea” si ca este posibil sa aiba un program mai lejer sau doar cateva angajamente.
Clipul video de trei minute in care Kate anunta incheierea chimioterapiei a fost filmat la resedinta familiei sale din Anmer Hall. In videoclip apar si sotul sau, Printul William, in varsta de 42 de ani, si cei trei copii ai cuplului, Printul George, 11 ani, Printesa Charlotte, 9 ani, si Printul Louis, 6 ani.
Pe masura ce vara se apropie de sfarsit, nu va pot spune ce usurare simt ca am terminat in sfarsit tratamentul de chimioterapie. Ultimele noua luni au fost extrem de dificile pentru noi ca familie. Viata asa cum o cunosti se poate schimba intr-o clipa si a trebuit sa gasim o modalitate de a naviga printre furtuni si necunoscut”, a declarat printesa.
View this post on Instagram
Cancerul este o calatorie complexa, infricosatoare si imprevizibila pentru toata lumea, mai ales pentru cei apropiati de tine. Cu modestie, te aduce fata in fata cu vulnerabilitatile tale intr-un mod pe care nu l-ai considerat niciodata posibil, oferindu-ti o perspectiva noua asupra tuturor lucrurilor”, a mai spus Printesa de Wales.
In finalul filmuletului Kate a mentionat ca este nerabdatoare sa participe la cateva angajamente publice in lunile urmatoare, dar ramane concentrata pe mentinerea sanatatii sale si pe prevenirea recidivei.
Foto: Instagram/@princeandprincessofwales