17 semne care iti arata ca relatia ta se apropie de sfarsit, potrivit terapeutilor de cuplu

1
De Denisa Toma
16 ian. 2022

Daca simti ca relatia ta nu mai este la fel de ceva timp, poate te intrebi daca este cazul sa o inchei.

Fiecare cuplu se confrunta cu dificultati, dar cum iti dai seama ca este cu adevarat momentul sa pui capat relatiei tale?

Descopera cateva semne care iti arata ca este timpul sa renuntati, potrivit specialistilor in terapie de cuplu.
Va certati tot timpul

Atunci cand o relatie este in dificultate, partenerii nu mai reusesc sa gaseasca punctele comune si conexiunea care exista in trecut. Prin urmare, certurile apar tot mai des si sunt un simptom al faptului ca exista probleme serioase in cuplu.

Cele mai bune sfaturi pentru relatii de luat cu tine in 2022

Sunteti prea apatici pentru a va mai certa

Pe de alta parte, faptul ca nu va certati absolut deloc este, de asemenea, un semn important care indica apatie si nepasare. „Atunci cand unul dintre parteneri sau chiar amandoi nu mai vor sa lupte pentru relatia lor, este un semn major ca relatia ar trebui incheiata”, declara psihoterapeutul Megan Bruneau pentru mindbodygreen.com.

Simti tot timpul ca ai nevoie de o pauza

Intr-o relatie ar trebui sa simti ca esti implinita, sustinuta si, nu in ultimul rand, fericita. Potrivit specialistilor, in cuplurile care se confrunta cu dificultati, ambii parteneri simt constant nevoia sa ia o pauza sau sa fie departe unul de celalalt, in mod regulat.

Iti imaginezi cum este sa fii singura

Pe langa faptul ca iti doreste o pauza, este posibil sa visezi cu ochii deschisi la cum ar fi sa nu ai o relatie. Desi este normal sa iti lipseasca unele beneficii pe care le ai atunci cand nu esti intr-o relatie, daca te gandesti tot timpul la acest lucru este un semn ca relatia ta nu iti ofera implinire.

Lipseste intimitatea

Este normal ca intr-un cuplu sa existe suisuri si coborasuri in ceea ce priveste viata sexuala. Dar daca intimitatea a devenit ceva de domeniul trecutului pentru voi, este un semn ca relatia se afla in impas. Arata faptul ca nu va mai doriti apropiere unul fata de celalalt si ca este momentul sa va reevaluati relatia.

Nu va mai ajutati unul pe celalalt

In relatiile sanatoase, partenerii se sustin unul pe celalalt si fac compromisuri pentru binele persoanei iubite. Un alt semn ca va aflati in impas este faptul ca nu mai doriti sa faceti sacrificii sau sa depuneti efort pentru partenerul de viata.

De ce nu ar trebui sa lasi pe nimeni sa te defineasca

Apare sabotajul in relatie

De obicei, atunci cand unul sau amandoi partenerii vor sa puna capat relatiei, dar nu stiu cum sa faca asta, ar putea incerca sa saboteze relatia, spune specialista. Acest lucru se poate manifesta “ca o schimbare in comportament, asteptari care nu pot fi realizate, iar persoana in cauza va provoca tot timpul situatii neplacute, fara sa arate remuscari sau dorinta de a repara si a imbunatati lucrurile”, spune Bruneau.

Va evitati unul pe celalalt

Un alt semn ca relatia se apropie de sfarsit este faptul ca partenerii evita sa petreaca timp impreuna si pun pe primul plan alte activitati. „Este un comportament sanatos ca fiecare sa aiba parte de timpul sau individual, dar cand nu este rezervat timp de calitate petrecut in cuplu, este un semn ca relatia nu va rezista”, declara psihoanalistul Babita Spinelli.

Nu va puteti imagina viitorul impreuna

O componenta extrem de importanta a relatiilor care rezista in timp este o perspectiva asupra viitorului vostru impreuna. „Atunci cand un cuplu nu isi poate imagina un viitor impreuna sau ideile lor pentru viitor nu se aliniaza, indica faptul ca relatia se apropie de sfarsit”, declara specialista.

Va doriti lucruri diferite

Acest lucru poate sa indice inca de la inceput faptul ca o relatie nu va avea un viitor. Este vorba in special despre lucruri care nu pot fi negociate. Poate ca unul dintre voi isi doreste copii, iar celalalt nu sau unul este o persoana religioasa, iar celalalt nu. Potrivit specialistilor, in cazul anumitor situatii se pot face compromisuri, dar in altele pur si simplu nu este posibil.

Apar resentimente

Pe masura ce dificultatile in relatie se acumuleaza, pot sa apara resentimente. Bruneau spune ca acestea se pot manifesta sub forma nemultumirii constante, furiei sau chiar a sentimentului ca iti urasti partenerul.

Nu iti este dor de partenerul tau cand sunteti departe

Daca atunci cand tu si partenerul tau sunteti departe unul de celalalt pentru o perioada mai lunga de timp, dar nu ii simti lipsa si nu iti este deloc dor de el, este un semn ca deja ai inceput sa renunti la relatia ta.

De ce este mai usor sa iubesti pe altcineva decat sa te iubesti pe tine insati?

Prezenta partenerului te epuizeaza

„Atunci cand o persoana se simte epuizata fizic si emotional dupa o perioada lunga de timp petrecuta cu partenerul de viata, este un semn ca relatia s-a incheiat sau ar trebui sa se incheie”, declara Spinelli.

Va comportati urat unul cu celalalt

Nu este vorba de momentele ocazionale in care va certati sau nu sunteti pe aceeasi lungime de unda. Daca unul dintre voi nu il respecta pe celalalt sau lipsa de respect este reciproca, Bruneau spune ca acest lucru indica lipsa de compasiune pentru celalalt si este un simptom al faptului ca va detestati si ca ar trebui sa incheiati relatia.

Lipseste increderea

Poate ca unele probleme in relatie au aparut dupa situatii de infidelitate sau minciuna. In acest caz, increderea poate fi restabilita prin efort si dedicare, daca amandoi va doriti acest lucru. Dar daca nu sunteti capabili sa iertati si sa reconstruiti increderea, relatia va fi foarte dificil de mentinut.

Te deranjeaza tot ce face

Acest simptom are la baza multe dintre semnele de mai sus, cum ar fi acela ca te simti epuizata in preajma partenerului, ca va certati tot timpul sau ca exista resentimente. Daca partenerul tau nu poate nici sa isi sufle nasul fara ca tu sa te simti in mod inexplicabil furioasa, Bruneau avertizeaza ca ceva este in mod clar in neregula.

Nu mai ai sperante pentru relatia ta

Daca nu mai ai speranta ca lucrurile se pot imbunatati in relatia ta, este un semn important ca este momentul sa ii pui capat. Pentru ca doi oameni sa isi rezolve problemele in cuplu, este necesar ca amandoi sa isi doreasca acest lucru. Cand unul dintre voi simte ca acest lucru nu este posibil, sansele de reusita sunt minime.

Foto: depositphotos.com