7 trucuri feng shui care te ajuta sa induci calmul in casa ta

1
De Maria Constantin
25 mai 2020

Cateva trucuri feng shui, recomandate de experti, inlatura energia latenta din casa, inlocuind-o cu vibratii pozitive si un sentiment de calm deplin.

Preocupati sa evitam raspandirea noului coronavirus, cei mai multi dintre noi stam mai mult timp in casa. Intrucat mare parte din ceea ce se intampla acum in lume se afla dincolo de controlul nostru, iar cercetarile arata ca mediul in care ne petrecem timpul influenteaza felul in care ne simtim, este important ca in caminul tau sa te simti linistita si in siguranta.

„In vremuri ca acestea, crearea unei atmosfere de liniste in casa poate deveni cel mai bun instrument care sa te ajute sa ramai calma mental, fizic si emotional. Casa ta trebuie sa devina o oaza de lumina pentru tine in mijlocul haosului”, arata Nixie Marie, consultant feng shui, pentru Well+Good.

Daca simti nevoia de calm (cine nu si-ar dori in aceasta perioada?), incearca sa adopti in casa ta urmatoarele trucuri feng shui, recomandate de specialisti, pentru a imbunatati energia caminului tau si a cultiva inauntru o stare de calm.

1. Foloseste salvia alba pentru a izgoni energia pasiva

„Fiindca stam mai mult in casa, emotiile diverse, ale noastre si ale altora cu care impartim spatiul interior au potentialul de a se aduna”, explica Laura Cerrano, instructor certificat de feng shui si fondatoare a scolii Feng Shui Manhattan.

Indiferent de sursa acestei energii de joasa frecventa, trebuie sa o scoti din casa ta. Cerrano recomanda sa arzi salvie alba de cateva ori pe saptamana pentru a transmite in casa calm si limpezime.

2. Pastreaza bucataria si cuptorul curate

Conform principiilor feng shui, cuptorul este simbolul belsugului si al sanatatii. Daca in perioada pandemiei petreci mai mult timp in bucatarie, cateva trucuri feng shui simple pentru transmiterea starii de confort si pozitivitate includ pastrarea in deplina curatenie a bucatariei si a cuptorului.

De asemenea, ai grija cum folosesti cuptorul. „De fiecare data cand aprinzi focul, gandeste-te ca faci asta cu dorinta de a aprinde energia belsugului si a sanatatii pentru tine si pentru cei dragi”, recomanda Cerrano. „Daca se intampla sa folosesti tot timpul un singur ochi, schimba-l. Semnificatia acestei schimbari permanente este incurajarea cautarii a ceva nou in locul cantonarii in acelasi sablon vechi.”

3. Hraneste-ti muza interioara

Daca ai mai mult timp liber, foloseste-l ca o oportunitate pentru a fi creativa, de preferat intr-un spatiu dedicat. Cerrano recomanda sa stabilesti o zona fizica in care sa-ti alimentezi muza interioara pictand, desenand, scriind sau facand orice alta activitate creativa. „Poate fi distractiv si sa ofere un mod de a elibera emotiile latente pe care altfel n-ai sti cum sa le exprimi in aceasta perioada”, explica ea.

4. Foloseste cele cinci elemente din feng shui

Cele cinci elemente sunt un mod minunat de a oferi virtuti unui camin. Ele te ajuta sa treci prin aceste vremuri tulburi”, spune Cerrano. Aceste cinci elemente fundamentale sunt:

Lemnul
Focul
Pamantul
Metalul
Apa

Lemnul, care reprezinta participarea la schimbare in locul pastrarii trecutului, poate fi adus in casa prin cateva plante naturale. Aprinderea unei lumanari simbolizeaza focul, care reprezinta bucurie. Cristalele confera energia Pamantului. Apa simbolizeaza sursa divina si poate fi reprezentata de o mica fantana sau de niste imagini cu apa. Iar obiectele din metal semnifica faptul ca esti constienta de ceea ce se intampla.

5. Stabileste un spatiu pentru vindecare

„Fie ca este ceva simplu, precum o patura, o lumanare si un jurnal sau ceva mai elaborat, precum o intreaga camera pe care sa o dedici spatiului tau interior, baza ta spirituala ar trebui sa fie prioritatea numarul unu pentru tine acum”, spune Nixie Marie. „Chiar daca nu esti adepta practicilor spirituale, sa-ti rezervi zece minute pe zi pentru a te retrage intr-un spatiu sacru si sa fii acolo doar tu te ajuta sa treci prin orice emotii latente”, adauga ea.

6. Imbunatateste calitatea aerului

In feng shui, imbunatatirea calitarii aerului inseamna sa aduci mai multe plante si flori in casa. „Adu un aer proaspat in casa ta pentru a creste nivelul de oxigen si a le oferi plamanilor aer sanatos”, spune Marie.

Plantele pe care Cerrano le recomanda in mod special sunt bambusul, arborele de cauciuc, plantele suculente, iedera, canepa de sarpe (Limba soacrei – Dracaena trifasciata), Spathiphyllum (Peace lily) si feriga. „Elementul lor comun este ca pot fi intretinute cu usurinta si au frunze arcuite. In feng shui incercam sa reducem unghiurile ascutite pentru a reduce ‘sha’ – taierea energiei”, explica specialista.

7. Transforma-ti dormitorul intr-un sanctuar

„Dormitorul tau nu ar trebui folosit doar pentru doua activitati care incep cu litera S: somn si sex”, spune Nixie Marie. Pentru a promova vibratiile linistitoare, fa in asa fel incat aceasta incapere sa fie un refugiu in care poti lasa toate grijile deoparte, un spatiu care sa permita trupului si mintii sa se elibereze.

Tehnicile Feng Shui pe care sa le aplici daca iti doresti curatenie mentala si spirituala

Cum iti optimizezi dormitorul pentru calmul oferit de tip feng shui? Incepatorii trebuie sa scoata din dormitor orice ecran – telefon, tableta, televizor, toate acestea nu au ce cauta acolo. Totodata, Cerrano iti recomanda sa faci patul dimineata. „Acest lucru iti ofera un sentiment de implinire, de respect de sine, si stabileste baza pentru o tranzitie mai usoara catre o noapte de odihna sau un somn de amiaza care te incarca cu energie”, spune ea.

De asemenea, evita sa tii ceva sub pat. „Energia a ceea ce se afla dedesubt creste. Asa ca daca stochezi diverse lucruri sub pat, iti vei alimenta ingrijorarea, nelinistea, stresul, anxietatea – aceasta este cel mai adesea tipul de energie care se infiltreaza in subconstient cand dormim”, arata Cerrano. Exceptie de la acest principiu feng shui fac hainele si lenjeria de pat.

Foto: Unsplash.com