3 activitati zilnice in care poti integra cu usurinta meditatia activa

1
De Irina Constantin
12 iun. 2019

De multe ori avem impresia ca meditatia presupune un cadru perfect. Salteluta de yoga si perne, lumanari parfumate, muzica pe fundal si foarte mult timp la dispozitie. Totusi, meditatia activa poate fi integrata in programul nostru foarte usor.

Suntem mereu pe fuga. Tot timpul avem cate ceva urgent de facut, iar taskurile nu se opresc nicio clipa. Ne-ar placea sa meditam, sa ne linistim gandurile si sa ne rezervam un timp pentru noi, dar nu stim cum. In plus, cine are timp pentru meditatie in zilele noastre? Sunt ganduri foarte frecvent intalnite, pe care si tu le-ai avut, cu siguranta, cel putin o data.

Ei, bine, este momentul sa afli ca meditatia nu trebuie sa fie ceva complicat si inaccesibil. In esenta, scopul acestei practici este canalizarea intregii atentii in interior, spre sine. Meditatia inseamna respiratie corecta, profunda si concentrare pe momentul prezent.

Cum m-a ajutat meditatia sa-mi gasesc pacea interioara si fericirea

Meditatia activa este o forma care poate fi abordata de catre oricine. Nu conteaza daca ai mai facut asta inainte sau nu. Trebuie doar sa iti doresti cu adevarat sa ai parte de cateva clipe relaxante, indiferent unde te afli si ce faci.

Afla in continuare care sunt trei dintre activitatile zilnice pe care le poti transforma cu lejeritate in momente de meditatie activa!

1. Meditatia activa in bucatarie

Bucataria nu este primul loc la care te gandesti atunci cand vine vorba despre a medita. Cu toate acestea, este spatiul in care iti petreci o buna parte din timp, in fiecare zi, fie ca mananci sau iti prepari hrana pentru o noua saptamana.

Acestea fiind spuse, de ce nu ti-ai dedica acest timp tie si nu ai incerca meditatia activa chiar in timp ce pregatesti ingredientele pentru supa?

Meditatia activa, metoda care m-a eliberat de emotiile reprimate de-a lungul anilor

Concentreaza-te pe fiecare simt in parte

Gatitul este o oportunitate perfecta de a reveni in momentul prezent, cu toate simturile tale. Fii constienta de mirosul fiecarui condiment si gusta mancarea pe care o prepari. Incearca sa ii simti temperatura, textura si sa identifici fiecare aroma subtila.

Este un exercitiu foarte bun pentru a muta atentia de la gandurile zilnice care nu-ti dau pace catre propriul corp si propriile emotii.

2. Meditatia activa si sportul

Daca obisnuiesti sa mergi la sala de fitness sau sa faci exercitii fizice acasa, combina acest obicei sanatos cu inca unul, la fel de benefic: meditatia activa. Astfel, poti obtine beneficii duble atat pentru bunastarea corpului, cat si pentru starea ta de spirit.

Probabil ai observat, uneori, ca ai pierdut numaratoarea repetitiilor sau ca nu mai stii exact cate serii de fandari ai facut. Adesea, cand te antrenezi, corpul lucreaza, in timp ce gandurile incep sa zboare in alta parte.

Acest lucru nu numai ca nu te ajuta sa fii prezenta, dar poate aduce si consecinte grave. Nefiind ancorata complet in activitatea pe care o faci, nu vei observa eventualele pozitii incorecte. Prin urmare, vei risca sa te accidentezi.

Observa fiecare miscare a corpului

Incearca sa fii constienta de miscarile pe care le faci, inca de la inceputul incalzirii. Simte prin talpi textura saltelei, observa contractiile musculare pe masura ce faci genuflexiuni sau abdomene.

Cand faci o pauza intre seturi, relaxeaza tot corpul si observa cum este respiratia acum, fata de cum era la inceputul antrenamentului.

3. Meditatia activa la birou

Poate ca locul de munca este ultimul loc in care te gandesti ca ai putea gasi timpul necesar pentru a medita. Cu toate acestea, nu este deloc imposibil. In plus, aceasta practica te va ajuta enorm sa iti gestionezi timpul eficient si sa diminuezi semnificativ nivelul de stres.

Primul program de meditatii ghidate din Romania

Rezerva-ti cinci minute pe ora doar pentru tine

Oricat de multa treaba ai avea, asigura-te ca iti iei o scurta pauza de cinci minute pentru fiecare ora de lucru. Foloseste acest timp pentru a-ti reumple sticla cu apa si pentru a te relaxa.

Iesi din cladirea de birouri, preferabil inlocuind liftul cu scarile, respira adanc si simte razele soarelui, lumina naturala sau adierea de vant.

Toate acestea nu iti vor ocupa mai mult de 5 minute, insa te vei intoarce la birou energizata si pregatita sa te concentrezi in continuare pe taskurile tale.

Foto: Shutterstock.com