Angelina Jolie ii ajuta pe refugiatii din Yemen. De ce nu se implica in Ucraina

1
De Maria Constantin
9 mart. 2022

Actrita a explicat de ce a ales sa plece in Yemen pentru a-i ajuta pe refugiatii de acolo, in plina criza umanitara declansata in Ucraina.

In timp ce razboiul face ravagii in Ucraina, Angelina Jolie a plecat in Yemen pentru a-i ajuta pe refugiatii din aceasta tara. Actrita in varsta de 46 de ani a scris despre decizia sa duminica, pe Instagram, dupa ce a ajuns la Aden, unde lucreaza cu Agentia pentru refugiati a Organizatiei Natiunilor Unite (UNHCR).

„Am aterizat in Aden pentru a intalni din partea UNHCR @refugees familiile stramutate si refugiatii si a-mi arata sustinerea pentru oamenii din Yemen”, a scris Jolie. „Voi face tot ce pot mai bine pentru a comunica de pe teren in timp ce trec zilele”, a adaugat ea.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Angelina Jolie (@angelinajolie)

Paralela cu razboiul din Ucraina

Angelina Jolie a facut referire si la razboiul din Ucraina. „In timp ce continuam sa urmarim ororile care se dezvolta in Ucraina si apelul la incheierea imediata a conflictului si la accesul ajutorului umanitar, sunt aici in Yemen ca sa-i sustin pe oamenii care au, de asemenea, nevoie de pace. Situatia de aici este una dintre cele mai grave crize umanitare din lume, cu o populatie civila ucisa sau ranita in fiecare ora in 2022. O economie devastata de razboi si peste 20 de milioane de yemeniti dependenti de asistenta umanitara pentru a supravietui”, a scris ea.

Jolie, care s-a implicat de mult timp in sprijinirea oamenilor din Yemen, a comparat criza umanitara din aceasta tara cu cea din Ucraina, facand apel la compasiune pentru cei afectati de conflictele din ambele state. „In aceasta saptamana, un milion de oameni au fost obligati sa plece din calea razboiului oribil din Ucraina. Daca invatam ceva din aceasta situatie socanta, este ca nu putem sa fim selectivi cu privire la cine merita sprijin si ale carui drepturi le aparam. Toti merita aceeasi compasiune”, a scris actrita in varsta de 46 de ani.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Angelina Jolie (@angelinajolie)

„Vietile victimelor civile ale conflictelor de peste tot au valoare egala. Dupa sapte ani de razboi, oamenii din Yemen au, de asemenea, nevoie de protectie, sprijin si, mai presus de toate, de pace”, a adaugat castigatoarea premiului Oscar.

Val de solidaritate impotriva razboiului la premiile SAG. Lady Gaga: „Inima mea e alaturi de Ucraina“

Din 2014, Yemen a fost devastat de razboiul civil, ambele tabere beligerante, trupele guvernamentale conduse de Abdrabbuh Mansur Hadi si cea a Consiliului Suprem Politic Houthi pretinzand conducerea tarii.

Milioane de civili au fost afectati de foamete, iar peste 100.000 au fost ucisi de lupte, inclusiv de bombardamentele efectuate de Arabia Saudita.

Doua tari, doua razboaie, milioane de victime

Intre timp, invazia Rusiei in Ucraina, inceputa in 24 februarie, continua sa provoace un exod masiv al populatiei civile, scrie People. Razboiul a provocat pana acum sute de morti si raniti, inclusiv copii. Potrivit ONU, peste un milion de ucraineni au parasit tara.

Invazia ordonata de Vladimir Putin a fost condamnata de intreaga lume si a atras sanctiuni economice severe impotriva Rusiei. Kremlinul sustine ca Ucraina ocupa teritorii istorice rusesti si ca actioneaza in interesul poporului rus, in timp ce presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, continua sa faca apel la rezistenta poporului ucrainean si a comunitatii internationale impotriva invaziei.

Foto: Getty Images.