Hailey Biebier vorbeste in sfarsit despre acuzatiile ca l-ar fi „furat” pe Justin de la Selena

1
De Teodora Tirca
29 sept. 2022

Hailey Bieber i s-a alaturat Alexandrei Cooper in popularul podcast Call Her Daddy saptamana aceasta, unde a impartasit noi detalii sensibile despre „drama” casatoriei ei cu Justin Bieber.

In ciuda a ceea ce Hailey, Justin sau Selena Gomez au spus in trecut, internetul inca vrea sa creada ca exista drama in acest trio. Hailey a negat, insa, pe parcursul podcastului, ca ar exista conflicte sau resentimente intre ea si Selena. De fapt, ea a dezvaluit ca a vorbit cu Selena dupa nunta cu Justin si e pregatita sa lase totul in urma.

„O respect; din punctul meu de vedere nu exista nicio drama”, a spus Hailey, in varsta de 25 de ani, dupa ce a recunoscut ca a vorbit cu Gomez de cand s-a casatorit, dar nu a spus exact ce fel de conversatie au avut. „De aceea spun ca totul este respect, totul este dragoste. Daca toti cei implicati in povestea asta stiu adevarul si pot lasa asta in urma cu dragoste si respect, atunci totul e bine”.

Cooper a continuat conversatia, spunandu-i lui Hailey ca atata timp cat stie ca ea si Selena sunt ok una cu alta, nimic altceva nu mai conteaza.

„Asta mi-a adus multa liniste; pana la urma, lucrurile s-au intamplat cum s-au intamplat”, a spus Hailey. „Nu vei putea niciodata sa corectezi fiecare naratiune dupa bunul plac si vor aparea altele noi. Nu se va termina niciodata si de aceea am ajuns in punctul asta. Nu am vorbit niciodata despre povestea asta pentru ca stiam ca daca o fac, oamenii vor inventa alte povesti. Probabil ca dupa interviul asta o sa apara ceva nou”.

Hailey si Justin, care au sarbatorit recent patru ani de casnicie, au inceput o relatie dupa ce Justin si Gomez s-au despartit, dar unii fani s-au intrebat daca aceasta este intreaga poveste.

Multi cred ca cele doua relatii s-au suprapus si ca Hailey l-a „furat” pe Justin de la Selena, in timp ce ei erau inca impreuna. Modelul a abordat subiectul, spunand: „Pot sa spun ca nu am fost niciodata cu el cand era impreuna cu altcineva. Punct. Acesta este sfarsitul”.

A adaugat ca „nu-i sta in caracter sa strice relatia cuiva”, dar intelege atentia sporita din jurul casniciei ei.

„Chiar si atunci cand eu aleg sa vorbesc despre Justin si despre relatia noastra, oamenii spun: <<Vorbeste doar despre el si despre relatia ei cu el>>, a spus Hailey. „Dar suntem casatoriti, el e o parte uriasa a vietii mele si, evident, oamenii sunt foarte interesati de viata noastra impreuna.”

Gomez, in varsta de 30 de ani, pare sa fi facut o aluzie la drama din jurul sfarsitului relatiei ei cu Justin in trecut, in timpul unui Instagram Live in care a discutat despre piesa ei, „Look at Her Now”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Selena Gomez (@selenagomez)

„Sunt recunoscatoare pentru raspunsul pe care il primeste piesa mea. Sunt atat de recunoscatoare. Cu toate acestea, nu suport ca femeile sa distruga femeile”, a spus ea dupa ce Hailey a dat Like unei postari cu Selena pe coperta revistei Elle. „Nu voi fi niciodata, niciodata de acord cu asta. Asa ca va rog sa fiti amabili cu toata lumea. Nu conteaza care este situatia, ca sunteti fanii mei, nu fiti nepoliticosi cu nimeni, va rog.”

Foto: Instagram/@haileybieber;@selenagomez