De ce sa merg la psiholog a fost cea mai buna decizie din viata mea

de ce sa mergi la psiholog
1
De Andreea Raicu
25 mart. 2019

Te simti coplesita, neinteleasa, epuizata, ai senzatia ca ce faci e fara sens, ca nu iti mai gasesti directia si ai nevoie de cineva care sa te ajute, sa te ghideze sa iti raspunzi la multitudinea de intrebari care te chinuie?

Cand ai o problema, simti sa stai de vorba cu prietena ta cea mai buna, te ajuta sa te descarci, dar parca dupa cateva ore sau zile ajungi in acelasi loc. Ea incearca sa iti gaseasca solutii, dar ele sunt conform felului in care vede ea viata, in functie de modul in care a fost crescuta si in urma experientelor care au format-o. Dar tu ai nevoie de mai mult.

Plus ca ti-e teama sa nu te judece, sa nu te certe, sa nu te priveasca ca pe un om slab. Tu nu vrei, de fapt sa iti spuna ce sa faci sau sa incerce sa iti rezolve problemele. Pur si simplu vrei sa te asculte si, poate, sa iti puna niste intrebari care sa te ajute sa iti gasesti raspunsurile.

Nu e chiar atat de usor. Genul acesta de raspunsuri ti le poate da un psihoterapeut. Sigur, si prietena ta ar putea, dar doar daca e pregatita in acest domeniu.

Te gandesti sa mergi la psiholog, dar parca ai un sentiment ciudat sa mergi sa te deschizi cu totul in fata unui strain. Plus ca nu stii de unde sa o apuci, unde sa-l gasesti si cum stii daca e bun sau nu.

Stiu ca nu este o decizie usoara, pentru ca mentalitatea oamenilor mai are inca reminsicente din trecut, cand se credea ca mergi la un astfel de specialist doar daca ai probleme mintale.

5 metode eficiente pe care psihologii le folosesc pentru a scapa de stres

Prima sedinta de terapie am facut-o cand inca eram in liceu.

Pentru ca eram un copil destul de razvratit – era si normal la 17 ani, cand hormonii tropaiau si ma faceau sa cred ca toata lumea e impotriva mea – parintii mei, care nu se mai intelegeau cu mine, s-au gandit ca ar fi mai bine sa stau de vorba cu un specialist.

Nu imi mai aduc aminte daca m-am impotrivit sau nu, dar stiu ca am mers destul de sceptica si inchisa, insa mi-a placut ce s-a intamplat in sedinta de terapie. Eram fata in fata cu cineva care avea rabdare sa ma asculte si era interesat de mine, de ce simt si care ar fi motivele pentru framantarea mea interioara.

Am fost atat de entuizasmata, incat am inceput sa le povestesc colegilor mei de clasa. N-ar fi trebuit sa o fac, pentru ca nu au facut decat sa rada de mine si sa ma raneasca.

Au trecut anii si am continuat sa fac psihoterapie si intr-un interviu am povestit despre asta si despre faptul ca imi face foarte bine. Ziarele de scandal nu au asteptat prea mult sa preia declaratia mea cu titlul mare pe prima pagina.

CU RAICU LA PSIHIATRU.

Aceste 5 intrebari te ajuta sa-ti dezvolti inteligenta emotionala si sa-ti dai seama ce conteaza cu adevarat pentru tine

Sunt mult cei care nu fac deosebirea intre psihiatru si psiholog si tocmai din acest motiv as vrea sa fac o diferentiere clara intre cele doua.

Conform DEX:

Psiholog – observator fin, dotat cu capacitatea de a sesiza si de a analiza viata sufleteasca a cuiva; cunoscator al sufletului omenesc. 2. Persoana specializata in studiul psihologiei.

Psihoterapie – metoda de tratare a tulburarilor psihice sau organice prin metode psihologice.

Psihiatru : medic specialist in psihiatrie

Psihiatrie: disciplina medicala care se ocupa cu studiul bolilor psihice si tratamentul lor.

Cred ca este evidenta diferenta dintre cele doua, dar, cu toate acestea, lumea nu le deosebeste si te blameaza daca apelezi la psihoterapie, pentru ca asta ar insemna ca esti nebuna.

E dureros ca un om ajunge sa fie pus la colt si batjocorit daca are nevoie sa vada un specialist, indiferent de care dintre cei doi mentionati mai sus e vorba. E ca si cand ai rade de un om ca este bolnav, in loc sa fii empatic, asa cum ai fi daca cineva ar suferi de cancer.

„Ne confruntam cu o criza globala” – Lady Gaga vorbeste despre sanatate mentala si sinucidere

Mi se pare mult mai grav, atat pentru tine, cat si pentru cei din jur, sa nu mergi acolo unde ai nevoie.

Nu poti sa refuzi ajutorul pentru problemele tale doar pentru ca ai fi etichetata drept nebuna.

Sedintele de psihoterapie te ajuta sa te intelegi mai bine, sa gasesti raspunsuri la intrebarile care te chinuie, iti dau spatiul de care ai nevoie sa respiri si sa te asculti in agitatia in care traim in fiecare zi.

Asa ca, draga mea, te rog, nu te lasa influentata de cei din jur sau de mentalitati invechite, care te impiedica sa ai grija de tine, de sufletul si sanatatea ta. E responsabilitatea ta sa alegi lucrurile de care ai nevoie.

Foto: Arhiva personala