Ce face Gisele Bündchen pentru a avea o piele superba

1
De Teodora Tirca
22 iul. 2021

Supermodelul care posteaza adesea fotografii fara strop de machiaj pe pagina sa de Instagram are o piele ideala, am putea spune. Afla secretele ei cele mai de pret, pe care le poti aplica si tu.

Gisele este cunoscuta pentru stilul de viata sanatos si activ si pentru abordarea ei holistica in privinta ingrijirii pielii. Ea se bazeaza in primul rand pe o dieta antiinflamatoare (fara zahar si produse procesate de tip fast food), meditatie, sport si somn pentru a straluci de la interior catre exterior.

Iata care sunt lucrurile specifice pe care le face pentru ca pielea ei sa arate asa:

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Gisele Bündchen (@gisele)

Alimente care energizeaza pielea

„Cred ca suntem ceea ce mancam. Iar mancarea ar trebui sa fie medicamentul nostru. Eu ma asigur ca beau multa apa si ca alimentele pe care le consum vin din pamant, deci sunt naturale si nu procesate. Mananc multe salate, fructe si legume proaspete, pline de vitamine si antioxidanti care stimuleaza productia naturala de colagen”, a declarat modelul pentru Vogue.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Gisele Bündchen (@gisele)

Un ritual de frumusete pentru zilele in care tenul este tern si obosit

„Apa este cel mai bun aliat al pielii frumoase, asa ca trebuie sa o ai mereu la indemana. Ma bazez si pe bauturile naturale cu electroliti, care ajuta la absorbtia mai buna a apei si ii creste cu pana la de 10 ori puterea de hidratare – mie imi place varianta cu aroma de lamaie. Odihna este, de asemenea, esentiala, deoarece lipsa somnului se vede imediat pe piele.”

Exercitiu pentru oxigenarea tenului

„Exista un exercitiu de respiratie pe care l-am facut foarte mult cand eram predispusa la atacuri de panica, care ma ajuta si astazi sa ma reorientez, si ajuta si pielea: respiratia alternativa. Trebuie doar sa inspiri, sa blochezi nara dreapta pentru a-ti tine respiratia cateva clipe si apoi sa expiri din nara stanga. Apoi, la fel cu nara stanga. Poti continua exercitiul timp de 1, 5 sau 10 minute, in functie de timpul pe care il ai la dispozitie.”

5 serumuri anti-aging accesibile, care sunt la fel de bune precum variantele lor scumpe

Un secret profesional pentru a obtine o piele de supermodel

„Intotdeauna ma demachiez cu ulei de nuca de cocos organic (acelasi pe care il folosesc la gatit) deoarece este, dupa parerea mea, cel mai simplu mod de a indeparta toate urmele de machiaj. Il pun peste tot pe fata, il indepartez cu o discheta de bumbac si apoi clatesc totul cu apa calduta. Apoi, imi hranesc intens pielea cu o crema hidratanta buna, care netezeste si protejeaza de factorii externi.”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Gisele Bündchen (@gisele)

Rutina de ingrijire a pielii dimineata si seara pentru a preveni imbatranirea

„Dimineata, 1/imi curat pielea, 2/imi pulverizez fata cu un spray hidratant cu aromaterapie, cu trandafir sau lavanda. 3/Aplic noul ser din linia Dior Capture Totale Super Potent Serum, pentru ca imi lasa pielea sanatoasa, hidratata si „plina”. Pentru ca locuiesc in Florida, unde e multa umezeala in aer, nu prea am nevoie de o crema hidratanta in afara de ser. Seara, pe de alta parte, imi curat pielea, uneori o exfoliez, apoi aplic serul, o crema hidratanta, din cand in cand o masca, o crema de ochi si sunt gata sa merg la culcare. Pentru mine este important sa aplic creme mai hidratante seara, pentru ca tenul are timp sa le absoarba peste noapte si sa beneficieze de pe urma ingredientelor pretioase.

Eu consider ca pentru frumusetea pielii este importanta si sanatatea mentala. Incerc sa ma las inundata de ganduri pozitive, port o conversatie constructiva cu cineva, citesc o carte buna sau ma las inspirata de un documentar. Frumusete este si despre ce decidem sa aducem in mintea si in corpul nostru”, a incheiat modelul.

Foto: Instagram/gisele