Emma Roberts vrea sa renunte complet la plastic dupa ce a nascut: Copilul a facut-o sa vada altfel viata

1
De Maria Constantin
24 iul. 2021

Dupa ce a devenit mama, vedeta a observat cat de mult plastic folosea. Ea si-a propus sa renunte complet la produsele fabricate din acest material.

Se poate spune ca plasticul i-a deschis ochii actritei americane Emma Roberts. Dupa ce a devenit mama unui baietel, Rhodes Robert, ea a realizat ca toata viata ei gravita in jurul acestui material poluant si a decis sa faca o schimbare. Acum se gandeste cum ar fi daca ar renunta complet la plastic.

„Inainte ma gandeam doar la mine”

Actrita in varsta de 30 de ani a declarat pentru People ca fiul ei in varsta de sapte luni a inspirat-o sa participe la provocarea Plastic Free July. Cu ajutorul Grove Collaborative, o linie de produse sustenabile, Emma Roberts da asigurari ca dependenta noastra de plastic poate fi depasita. „Sa am un copil a fost, cu siguranta, cea mai revelatoare experienta”, a spus ea.

„Inainte ma gandeam doar la mine si la doar ce-mi convenea mie. Cand ai un copil, te gandesti cati ani va avea el in 2050. Cum va arata lumea atunci?”, a marturisit vedeta casatorita cu Garrett Hedlund (36 de ani).

Mai mult gatit, mai putine comenzi

Roberts a renuntat complet la plastic pentru o saptamana si a facut cateva schimbari mici, dar semnificative, in stilul sau de viata pentru a reduce folosirea plasticului. Ea a gatit mai mult pentru a nu mai comanda mancare, a pastrat paharele reutilizabile de cafea si a facut ordine printre recipientele cu produse de curatare de sub chiuveta din bucatarie.

„Cu siguranta iti ia mai mult timp sa-ti cureti bucataria si baia de produsele care nu sunt sustenabile”, a spus Roberts.

Roberts a vorbit si despre gama de produse sustenabile Grove, precum si despre misiunea pozitiva a acestui brand care se potriveste cu valorile sale de mama. Grove a lansat un program prin care pledeaza pentru eliminarea plasticului pana in 2025, scrie People.

Schimbarea unui mod de gandire

Emma Roberts vrea sa extinda acum provocarea la nivelul produselor pe care le foloseste pentru ingrijirea fiului sau. „Sunt mereu in cautare de companii care simt ca au o misiune buna si nu folosesc chimicale si plastic.”

Emma Roberts, despre cum i-a afectat endometrioza fertilitatea: „Ma simteam de parca facusem ceva gresit“

„Trebuie sa spun ca sunt multe branduri care m-au impresionat, dar nu cred ca sunt destule branduri uimitoare pentru copii ca sa ai incredere totala si sa fie total transparente. Asta le cer mereu oamenilor sa-mi recomande”, a continuat ea.

Orice gest marunt conteaza daca suntem uniti

„De cand am devenit mama, ma uit sa vad ce ingrediente sunt in produsele mele. Asa ca in cazul Grove am fost foarte incantata ca produsele lor de curatare nu sunt doar refolosibile, dar au si ingrediente grozave”, a mai spus Roberts.

Efectele tot mai grave ale schimbarii climei si masurile luate de guverne in privinta protejarii mediului o fac pe actrita americana sa simta ca si cel mai mic lucru conteaza daca il facem impreuna. „E un obiectiv tangibil daca fiecare isi schimba modul de gandire”, a subliniat Emma Roberts.

Foto: Emma Roberts pentru HUGO BOSS