Sarah Harding, artista din trupa Girls Aloud, lupta cu cancerul: „Nu mai prind inca un Craciun“

1
De Maria Constantin
18 mart. 2021

Cantareata in varsta de doar 39 de ani prezinta in cartea autobiografica batalia sa cu cancerul. E o lectura coplesitoare si sfasietoare, despre drama unei femei tinere chinuita de o boala teribila.

Fosta componenta a trupei Girls Aloud face in volumul „Hear Me Out” marturisiri emotionante despre experienta luptei cu cancerul de san. Intr-un fragment publicat sambata de cotidianul britanic The Times, Sarah Harding povesteste: „In decembrie doctorul mi-a zis ca urmatorul Craciun va fi, probabil, ultimul.”

„Nu vreau un pronostic exact. Nu cred ca cineva ar dori asa ceva”, a adaugat ea.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Sarah Harding (@sarahnicoleharding)

„Lupt cat pot de tare”

Cantareata in varsta de 39 de ani a anuntat intr-o postare pe retelele de socializare, in august anul trecut, ca a fost diagnosticata cu cancer. Ea a publicat atunci un selfie facut pe patul de spital. „Nu exista o cale usoara de a spune asta, mi se pare ca nu e adevarat ca scriu asa ceva, dar asta e. Lupt cat pot de tare”, a scris Sarah pe Twitter si pe Instagram.

„Hear Me Out” prezinta in detaliu lupta sa pentru viata, incepand cu momentul in care i s-a descoperit o tumoare in san. „Cantam mult la chitara si am crezut ca banda acesteia m-a iritat in zona sanului”, a scris ea.

Dupa ce a primit teribila veste ca are cancer, cantareata a facut chimioterapie, in incercarea de a controla boala, scrie People. A fost tinuta doua saptamani in coma indusa dupa ce medicii i-au introdus un cateter in piept, prin care substantele administrate in chimioterapie sa ajunga direct in sistemul sanguin.

Doua saptamani in coma

Initial, procedura i-a atenuat simptomele dureroase, dar apoi au aparut inflamatii periculoase in piept si in gat. „Nu-mi mai aduc aminte mare lucru dupa asta. Stiu doar ce mi s-a spus. La un moment dat, tensiunea sanguina scazuse periculos de mult si am fost dusa imediat la terapie intensiva”, povesteste Sarah in cartea sa.

„Mi-au scos repede cateterul, dar plamanii si rinichii cedau, asa ca doctorii au decis sa ma bage in coma indusa. Chiar si asa, nu credeau ca vor reusi sa ma mai trezeasca, asa ca au sfatuit-o pe mama sa se pregateasca pentru ce e mai rau”, continua ea.

Harding si-a revenit dupa doua saptamani. A stat inca doua saptamani sub observatie, iar cand situatia ei s-a stabilizat, a inceput chimioterapia.

Pierderea care i-a sfasiat inima

Curand, insa, a urmat alta provocare: trebuia sa i se faca mastectomie pentru a impiedica raspandirea cancerului. Harding povesteste ca a plans cand s-a trezit din operatie: „Acum sunt doar niste copci acolo unde era sanul meu. Nu ma mai pot uita in oglinda. Nu pot sa fac asta. In plus, nu ma mai plac. Nu ma mai recunosc. Este foarte greu sa ma trezesc in fiecare dimineata stiind ca o parte din mine lipseste; partea aceea din a fi femeie s-a dus. Pierderea mi-a rupt inima”, marturiseste Sarah in cartea sa.

Din pacate, nici acest sacrificiu traumatizant nu a fost de ajuns pentru a opri cancerul. Urmatoarele examinari cu scanerul au aratat ca tumorile au continuat sa se raspandeasca in corp, inclusiv in creier, scrie People.

Radioterapia era o optiune, dar Sarah le-a spus medicilor ca prefera sa continue cu chimioterapia si sa-si pastreze pe cat posibil pletele blonde. „Daca mai am doar sase luni, atunci sase luni sa fie. Pierderea parului nu va schimba, probabil, asta”, scrie ea.

Cantareata a scris cartea in speranta ca povestea sa le va incuraja pe femei sa ceara sfatul medicilor atunci cand descopera ceva neobisnuit la sani si sa nu se agate de pandemia de COVID-19 ca sa aiba o scuza pentru a nega evidenta.

„Scriind despre cancer, m-am gandit: ‘Chiar vreau sa stie oricine despre asta?’. Dar am continuat, gandindu-ma ca, daca exista o sansa ca macar o persoana sa-mi citeasca povestea, sa mearga la o consultatie si sa fie tratata la timp, atunci a meritat”, explica ea.

Ultima dorinta: o petrecere de adio

Harding se afla acum in faza terminala a cancerului. Pentru a-si mentine moralul pe linia de plutire se bucura de placerile simple, urmarind „Family Guy” la televizor, gatind un pui la cuptor sau, ocazional, degustand un pahar de vin.

Julia Louis-Dreyfus, la 60 de ani: Cum arata vedeta din „Seinfeld“ dupa ce a invins cancerul

Ea mentioneaza in cartea sa ca nu stie cate luni mai are de trait si incearca sa gaseasca bucurie in orice, petrecandu-si timpul cu prietenii si familia.

Totusi, vedeta pop pe care tabloidele engleze o poreclisera „Hardcore Harding” pentru pofta sa de distractie la petreceri nu a fost anihilata de boala, subliniaza People. „Ce mi-ar placea cel mai mult ar fi sa vad pe toata lumea – toti prietenii, toti impreuna. Pentru ultima oara. Apoi sa dau o meganenorocita de petrecere ca un mod de a le multumi si de a-mi lua ramas bun. N-ar fi tare?”, scrie Sarah Harding in cartea sa coplesitoare.

Foto: PR.