Aceasta este cea mai nesanatoasa pozitie de dormit, spune un somnolog

1
De Denisa Toma
7 nov. 2021

Exista numeroase pozitii de somn si fiecare dintre noi are preferintele sale, insa nu toate sunt benefice pentru sanatate.

De fapt, exista o pozitie de dormit pe care specialistii o considera deosebit de nociva pentru coloana vertebrala. Poate accentua durerile de spate si gat, iar in acelasi timp afecteaza calitatea somnului. Afla care este si de ce ar trebui sa o eviti.

Cea mai nesanatoasa pozitie de somn

Dormitul pe burta, in care esti asezata cu partea din fata a corpului pe saltea, cu mainile in jurul pernei si capul intors intr-o parte este considerat ca fiind cea mai nociva pozitie de somn, potrivit expertilor.

Pozitia in care dormi conteaza: Care este cea pe care o recomanda specialistii?

Medicul Michael J. Breus, specialist in somnologie, spune ca dormitul pe burta nu permite alinierea corecta a coloanei vertebrale si nu asigura o postura buna in timpul somnului. „Nu am vazut niciodata ca o persoana care doarme in aceasta pozitie sa aiba un gat sanatos”, a declarat si chiropracticianul B.J. Hardick pentru mindbodygreen.com.

De ce nu este bine sa dormi pe burta

Postura corecta in timpul somnului este cel mai important factor in ceea ce priveste pozitia de somn. Atunci cand dormi, coloana vertebrala ar trebui sa fie aliniata, iar curburile de la nivelul gatului, zonei de mijloc a spatelui si a zonei lombare trebuie sa aiba o pozitie naturala.

„Pentru ca aceste curburi sa se aseze natural in timpul somnului, intreg corpul trebuie sa aiba sustinere”, spune Breus. „O postura corecta de somn permite ca aceste curburi naturale sa fie sustinute de-a lungul noptii: fara ca gatul sa fie rasucit, fara ca partea lombara sa se lase sau zona de mijloc a spatelui sa fie torsionata”, adauga specialistul.

4 motive serioase pentru care sa folosesti o aplicatie de urmarire a ciclului menstrual, daca nu o faci deja

Cand stai intinsa pe burta, aproape intotdeauna capul este intors intr-o parte, ceea ce pune presiune asupra ligamentelor de la nivelul gatului, potrivit lui Handrick. Iar dimineata vei resimti acest lucru. Din acest motiv, Breus spune ca o pozitie gresita de somn nu doar ca accentueaza durerile deja existente, dar poate crea unele noi.

Potrivit specialistilor citati, dormitul pe o parte sau pe spate, cu o perna care ofera sustinere adecvata, sunt optiuni mult mai bune pentru coloana vertebrala si, ulterior, pentru un somn odihnitor.

Alte reguli care iti asigura un somn bun sunt mentinerea unei temperaturi racoroase in dormitor, intunericul si evitarea meselor grele si a alcoolului inainte de culcare.

Ipohondria este un tip de anxietate exacerbat de pandemie: Cum te poti ajuta pe sine si pe ceilalti

Desi poate fi dificil sa renunti la pozitia ta preferata de somn, daca dormi de obicei pe burta si vrei sa faci o schimbare, rezultatele benefice se vor observa. Mentinerea coloanei vertebrale intr-o pozitie sanatoasa nu doar ca te va ajuta sa te simti mai bine si sa scapi de durerile de gat si spate, dar iti va oferi si un somn mai odihnitor.

Foto: depositphotos.com