Kate Middleton va fi starul unei emisiuni culinare cu tematica de Craciun

1
De Maria Constantin
27 nov. 2019

Presa britanica anunta ca Ducesa de Cambridge ar pregati o emisiune culinara de Craciun in colaborare cu autoare de carti culinare Mary Berry.

Conform traditiei, Regina Marii Britanii va rosti discursul anual din ziua de Craciun la ora locala 15:00.

Se pare ca de sarbatori un alt membru al familiei regale isi va face aparitia pe micile ecrane: The Mirror scrie ca Ducesa de Cambridge va participa la o emisiune speciala de Craciun impreuna cu populara experta Mary Berry (84 de ani).

Cele doua vor gati mai multe preparate pentru a-i rasplati pe voluntarii care isi vor petrece Craciunul si Anul Nou implicandu-se in actiuni caritabile.

Potrivit ziarului citat de Elle UK, fosta membra a juriului show-ului „Great British Bake Off” va gati, iar Kate o va ajuta.

Cele doua celebritati s-au mai intalnit de cateva ori in ultimii ani. Cea mai recenta intalnire dintre cele doua a avut loc in luna septembrie, la sediul Societatii Regale de Horticultura din Surrey, cand au discutat despre actiunile lor caritabile. Ele patroneaza si organizatia Child Bereavement UK.

Printul William o da de gol pe Kate Middleton: Ce emisiune ii place ducesei

In 2013, Kate Middleton i-a spus scriitoarei si realizatoarei TV, in timpul unei vizite la sediul Child Bereavement UK: „Sunt o mare admiratoare a cartilor de retete si a prajiturilor dumneavoastra.”

Si Printul William i-a marturisit vedetei TV ca adora prajiturile ei, indeosebi negresele cu ciocolata, relateaza cotidianul The Telegraph.

La inceputul acestui an, Ducesa de Cambridge a dezvaluit ca fiul ei cel mare, Printul George, si Printesa Charlotte, o ajuta adesea in bucatarie. „Ei fac in fiecare zi paste cu branza. Unul pune faina, altul adauga laptele si amesteca. Mai fac si salate si alte lucruri”, a spus Matthew Kleiner-Mann retelei educationale Ivy Learning Trust, dupa o discutie cu ducesa.

Foto: Getty Images.