Testamentul Printului Philip va ramane secret timp de 90 de ani pentru a proteja demnitatea Reginei Elisabeta

1
De Maria Constantin
21 sept. 2021

Ducele de Edinburgh a incetat din viata pe 9 aprilie, la varsta de 99 de ani.

Un judecator a decis ca testamentul Printului Philip sa ramana secret timp de cel putin 90 de ani, pentru a proteja demnitatea Reginei Elisabeta a II-a si a altor membri ai familiei regale britanice.

Sir Andrew McFarlane, judecator la Inalta Curte de Justitie, nu a facut nicio referire la continutul testamentului, rezumandu-se doar la data intrarii in vigoare a documentului si la identitatea executorului. El a stabilit ca peste 90 de ani va exista un proces privat in care va fi decisa desigilarea testamentului, relateaza BBC.

Interesul public nu exista in acest caz

„Am considerat ca, din cauza pozitiei constitutionale a suveranei, este potrivit sa existe o practica speciala in relatia cu testamentele regale”, a precizat McFarlane intr-o declaratie scrisa citata de People.

„Trebuie sa intarim protectia acordata aspectelor private din viata acestor grupuri limitate de persoane pentru a pastra demnitatea suveranei si a membrilor apropiati ai familiei sale”, a adaugat judecatorul.

McFarlane a spus ca audierea pentru cererea de sigilare a avut loc tot in format privat, in iulie, intrucat ar fi generat „o publicitate semnificativa care ar fi depasit scopul aplicarii” documentului. Judecatorul a ascultat atunci pledoariile avocatilor care reprezinta mostenirea ducelui, a procurorului general si a principalului consultant legal al Guvernului.

„Am acceptat observatia ca, desi poate exista o curiozitate publica privind chestiunile private pe care un membru al familiei regale le poate trece in testamentul sau, nu exista niciun interes public pentru a sti toata aceasta informatie personala”, a explicat McFarlane.

Fratii William si Harry vor aparea intr-un documentar despre Printul Philip

Este o conventie veche de un secol ca, dupa moartea unui membru de rang inalt al familiei regale, sa se solicite curtii de justitie sa sigileze testamentul acestuia, noteaza Associated Press. Astfel, spre deosebire de majoritatea testamentelor pentru care este permis probatoriul, documentul lasat de Printul Philip nu va fi facut public.

In calitate de presedinte al Family Division of the High Court, McFarlane este custodele unui seif care contine peste 30 de plicuri, fiecare cuprinzand testamentul sigilat al unui membru decedat din familia regala.

Multi nepoti si mai multi stranepoti

Printul Philip a murit pe 9 aprilie, la varsta de 90 de ani, la Castelul Windsor. „Cu cea mai adanca tristete, Majestatea Sa Regina anunta decesul celui mai iubit sot, Alteta Sa Regala Printul Philip, Duce de Edinburgh. Alteta Sa Regala a incetat din viata in pace in aceasta dimineata la Castelul Windsor”, a transmis atunci Palatul Buckingham. Philip a fost inmormantat pe 17 aprilie, noteaza People.

Copiii ducesei Kate ii duc dorul strabunicului lor: Printul Philip le lipseste enorm

Ducele de Edinburgh si sotia lui de 73 de ani, Regina Elisabeta a II-a (95 de ani) au o fiica, Printesa Anne, si trei fii: Printul Charles, primul in ordinea succesiunii la tron dupa regina, Printul Andrew si Printul Edward.

Philip avea si opt nepoti, printre care Printul William si Printul Harry, si numerosi stranepoti, printre care Printul George, Printesa Charlotte, Printul Louis (copiii ducilor de Cambridge), Archie, Lilibet Diana (copiii ducilor de Sussex) si August Philip, fiul Printesei Eugenie.

Foto: Instagram/@theroyalfamily