10 reguli simple care te ajuta sa ajungi la inima oricui

1
De Alice Moisescu
20 mai 2019

Este dovedit faptul ca o persoana care stie sa se faca placuta celor din jur are numai de castigat: avanseaza mai repede in cariera, are sanse mai mari sa si gaseasca sufletul pereche sau sa isi faca prieteni.

Sa te faci placuta de cei din jurul tau pare simplu, dar nu este. Sa fii o persoana placuta uneori necesita efort, determinare si consum emotional. Sa placi tuturor este imposibil, insa sa te placa majoritatea persoanelor importante pentru tine nu e chiar un task imposibil.

Sa fii placut de cei din jurul tau inseamna sa ai un nivel ridicat de inteligenta emotionala, empatie si curajul de a te deschide, de a-ti transmite emotiile.

Sa recunoastem – uneori ne lasam condusi de frica, de teama, de emotii. „Ce vor crede despre mine?” sau „Ce fac daca nu ma plac colegii?”. Sunt intrebari care iti tulbura linistea interioara sau nu te lasa sa dormi. Adevarul este ca nu toate reusim sa fim in largul nostru atunci cand cunoastem persoane noi. Sau daca reusim nu ne iese mereu.

Iata 10 reguli simple prin care poti face pe oricine sa te placa imediat:

Zambeste sincer

Sunt doua feluri de zambete: cel social si cel care provine direct din suflet. Vorbim despre zambetul sincer pe care, de regula, il oferim celor dragi. Cel social este uneori fortat, cumva fals, si multi oameni il recunosc imediat ca fiind unul superficial sau impus de imprejurari.

Insa poti sa faci un exercitiu. Fii entuziasmata de fiecare om pe care urmeaza sa-l cunosti. Fii deschisa, sincera, zambeste-i cu tot sufletul. Practic incearca sa ramai tu, sa fii naturala si sa zambesti. Vei observa cum imediat feedback-ul primit va fi la fel de deschis, de sincer. Asa ca zambeste des, zambeste cu tot sufletul!

Ce ne face sa zambim si in ce situatii am avut de castigat alegand sa raspundem cu un zambet

Asculta cu adevarat ceea ce are de spus interlocutorul tau

Sa asculti un prieten, un coleg sau pur si simplu sa-ti asculti interlocutorul presupune sa fii acolo. Sa empatizezi cu acel om. Sa iei parte activ la tot ceea ce-ti spune acesta. Fii prezenta in discutie, asculta si pune intrebari numai cand simti ca acest lucru este cerut de la tine. Vei observa cum cei din jurul tau se vor simti excelent dupa intalnirea cu tine. Toti avem nevoie sa fim ascultati, dar mai ales sa fim intelesi.

Retine numele interlocutorului tau si repeta-l ori de cate ori ai ocazia

Da, este foarte important sa retii numele persoanei care iti vorbeste si sa i te adresezi ca atare. Poate parea putin dificil la inceput, deoarece uneori avem tendinta ca atunci cand facem cunostinta cu cineva sa-i uitam numele. Dar incearca sa-l retii, fa un efort si totul va fi bine. Practic, barierele emotionale vor ceda si va veti apropia, comunicarea va fi mult mai naturala si spontanta.

Fii deschisa la feedback

Invata sa asculti si sa primesti feedback. Acest lucru te va ajuta sa te intelegi mai bine cu cei din jur si sa imbunatatesti anumite lucruri la tine daca este nevoie. Altfel spus, sa devii o varianta mai buna a ta!

Fii empatica

Relationeaza cu ceilalti intr-un mod empatic, aplicand principiul „ce tie nu iti place, altuia nu ii face”. Fii toleranta cu cei din jur si practica compasiunea. Incearca sa vezi latura buna, frumoasa a fiecarui om pe care il intalnesti.

Fii recunoscatoare

Numeroase studii au aratat faptul ca o atitudine recunoscatoare fata de viata in general, fata de cei din jurul tau, este esentiala pentru o viata fericita si impacata.

Nimanui nu ii place sa aiba alaturi persoane vesnic nerecunoscatoare sau greu de multumit. Asa ca, indiferent de ceea ce ti s-ar intampla, cauta sa fii recunoscatoare! Celor din jur, lui Dumnezeu, vietii!

Descopera-te in 35 de zile. Ziua 6. Recunostinta

Fii umila

Nu cauta sa iesi in evidenta, sa ii domini pe cei din jur, sa fii superioara. Un comportament asertiv te poate ajuta sa intelegi lucrurile mai bine si, implicit, sa relationezi cu ceilalti mai eficient.

Fii atenta la cuvinte

O calitate atat de necesara! Comunica constient de impactul cuvintelor tale, cauta sa nu ranesti sentimentele nimanui. Fii atenta, de asemenea, si la comunicarea nonverbala! Nu uita ca poti face mult rau unei persoane printr-un simplu cuvant sau gest, asa ca manuieste-le cu grija, cu duiosie.

Nu dramatiza

Nu acorda o mare importanta conflictelor, oamenilor care ataca gratuit, fara un motiv real. Fii cat mai temperata, calma, diplomata. Nu te va ajuta cu absolut nimic sa fii razbunatoare.

4 zodii care dramatizeaza in relatii

Fii o prezenta placuta si din punct de vedere fizic!

Ne plac oamenii frumosi, cu aspect ingrijit. Fii atenta la hainele tale, sa fie mereu curate, calcate si atent alese. Acorda atentie si ingrijirii pielii tale, unghiilor sau parului. Felul in care te prezinti reprezinta cartea ta de vizita!

Foto: Shutterstock.com