Cheesecake cu dovleac

cheesecake cu dovleac
Ioana Marosan1
De Ioana Marosan
9 nov. 2018

Daca esti in cautarea unui desert rafinat, care sa imbine aroma subtila a dovleacului cu nota clasica a unui preparat american, atunci un cheesecake cu dovleac este alegerea perfecta.

Catifelat, aromat si cu un miros imbietor dat de scortisoara, nucsoara si ghimbir, acest cheesecake cu dovleac este un desert perfect pentru zilele insorite de toamna, alaturi de o cana de ceai sau de cafea, dar poate fi si incununarea unei petreceri reusite, pentru ca invitatii tai sa se simta alintati.

Ingrediente pentru cheesecake cu dovleac:

Pentru crusta:

100 de grame de biscuiti digestivi;

50 de grame de biscuiti cu ghimbir;

15 grame de zahar alb;

70 de grame de unt nesarat, topit.

Pentru blat:

145 de grame de zahar brun;

1/2 lingurita de scortisoara;

1/4 lingurita de pudra de ghimbir;

1/8 lingurita de cuisoare macinate;

1/8 lingurita de nucsoara macinata;

1/4 lingurita de sare;

450 de grame de branza grasa, la temperatura camerei;

3 oua mari, la temperatura camerei;

1 lingurita de extract de vanilie;

240 de ml de piure de dovleac;

Pentru topping:

240 ml de smantana, la temperatura camerei;

1 lingurita de extract de vanilie;

50 de grame de zahar.

Mod de preparare:

Se preincalzeste cuptorul la 175 de grade, cu gratarul asezat la jumatatea cuptorului. Ai nevoie de un vas rotund, termorezistent, cu diametrul de 20 de cm, pe care sa-l ungi cu ulei.

Pentru crusta, se combina biscuitii digestivi si cei cu ghimbir, dupa ce au fost zdrobiti in prealabil, cu zaharul si untul topit si se asaza pe fundul vasului, apasand bine pentru uniformizare.

Se da la cuptor timp de 8-10 minute sau pana se intareste, apoi se lasa la racit. Inr-un vas, se amesteca pentru omogenizare zaharul cu scortisoara, ghimbirul, cuisoarele, nucsoara si sarea.

Apoi, cu un mixer de mana, se bate branza pana devine cremoasa, se adauga ouale pe rand, iar dupa aceea se adauga extractul de vanilie si piureul de dovleac.

Se toarna amestecul obtinut peste crusta si se da la cuptor pentru 30 de minute, apoi se reduce temperatura la 160 de grade Celsius si se mai coace timp de 10-20 de minute, pana cand marginile devin mai tari iar mijlocul ramane putin moale.

Toppingul se obtine amestecand bine smantana cu extractul de vanilie si zaharul si apoi se intinde pe deasupra prajiturii si se mai lasa la cuptor timp de 8 minute. Se scoate din vasul de gatit si se lasa la racit pe un gratar.

Se acopera cu o folie de aluminiu pentru ca procesul de racire sa fie lent. Dupa ce s-a racit, se acopera si se lasa la frigider cel putin 8 ore, inainte de a o servi.

Foto: Shutterstock.com