Cat dureaza simptomele de Coronavirus si cand incetezi sa mai fii contagios?

Teodora Tirca1
De Teodora Tirca
2 apr. 2020

Intram deja in a treia luna in care se vorbeste despre COVID-19 si inca avem o gramada de intrebari legate de acest virus.

Foarte multi oameni care se tem sa fie infectati sau cred ca au luat contact cu o persoana testata pozitiv se intreaba cum evolueaza simptomele si cat timp suntem contagiosi daca am contractat virusul. Desi ideal ar fi sa avem la dispozitie un test pe care sa-l folosim de la cel mai mic simptom, pentru a confirma sau infirma cat mai repede prezenta virusului in organism, din pacate lucrurile nu stau asa.

In cat timp vor aparea simptomele?

Daca ai fost expus la virus, simptomele ar trebui sa apara la 2-14 zile de la contactul cu persoana infectata. Totusi, medicii spun ca cel mai adesea ele apar in a cincea zi. „Daca cineva este sub observatie (sa spunem ca a calatorit recent intr-o tara afectata) va fi monitorizat pentru 14 zile pentru identificarea eventualelor simptome”, spune Eudene Harry, medic de urgenta la un spital din Florida.

Trebuie sa dezinfectezi toata mancarea pe care o cumperi? Recomandarile expertului

Cat timp ramane in organism virusul?

Durata simptomelor depinde de severitatea cazului, spun specialistii. In cazurile mai usoare de Coronavirus (cand simptomele sunt asemanatoare racelii sau gripei obisnuite) simptomele tind sa treaca de la sine in 10-14 zile, spune Dr. Harry.

In cazurile severe, e posibil ca virusul sa migreze catre plamani si sa cauzeze pneumonie, ceea ce va prelungi durata simptomelor. „Acesti pacienti sunt de obicei tinuti in spital si urmeaza un tratament antiviral agresiv care sa lupte cu simptomele, pana cand acestea dispar”, explica medicul. Medicii vor efectua o scanare CT a plamanilor, ca sa observe cum sunt afectati de virus, daca pacientul se apropie de vindecare sau daca, dimpotriva, boala se agraveaza.

Cand incetezi sa mai fii contagios?

Sa oficializezi un diagnostic negativ depinde, din nou, de fiecare persoana in parte si de severitatea infectiei. Pacientilor li se fac o gramada de teste inainte ca medicii sa afirme cu siguranta ca virusul a iesit din organism. Apoi, trebuie sa prezinte anumite caracteristici: simptomele s-au atenuat, temperatura corpului este normala fara tratament, iar testul COVID-19 a iesit negativ. Medicii colecteaza cu ajutorul unui tampon secretii din gat si din nas si repeta testul la 24 de ore inainte sa declare pe cineva complet vindecat.

Semne clare ca ai deficit de vitamine

Oricum, daca ai fost diagnosticat cu COVID-19 nu poti fi declarat vindecat decat dupa 14 zile, asta in conditiile in care simptomele au trecut si testele ies negative. „Daca toti medicii implicati in caz sunt de acord, atunci individul se va putea intoarce la activitatile sale obisnuite”, conchide Dr. Harry.

Foto: Unsplash.com