Beyoncé o lauda pe Meghan Markle pentru curajul dovedit in interviul cu Oprah

1
De Maria Constantin
13 mart. 2021

Cantareata si-a declarat sustinerea pentru Meghan Markle, dupa ce ducesa a spus tot ce gandeste in interviul controversat care a impartit lumea in doua tabere.

Celebritatile din toata lumea incep sa reactioneze dupa interviul-bomba acordat de Printul Harry si Meghan Markle. Iar Beyoncé este de partea Ducesei de Sussex, relateaza Us Weekly.

„Iti multumesc, Meghan, pentru curajul si directia ta. Ne intaresti si ne inspiri pe toti”, a scris marti cantareata in varsta de 39 de ani pe site-ul ei, unde a publicat si o imagine a ducilor de Sussex, realizata in 2019, la premiera filmului „Lion King”.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Beyoncé (@beyonce)

Beyoncé i-a adresat un omagiu ducesei in varsta de 39 de ani si in februarie 2019, cand artista si sotul ei, Jay-Z, au primit un trofeu la gala Brit Award. In timpul discursului de multumire, cuplul a stat in fata unui portret al ducesei, purtand o coroana si coliere cu perle. „Felicitari pentru sarcina ta! Iti dorim multa fericire!”, i-a transmis artista pe Instagram la patru luni dupa ce Meghan a anuntat ca era insarcinata cu primul ei copil, Archie.

Meghan Markle, sustinuta si de Serena Williams

Cantareata americana este una dintre numeroasele celebritati care i-au luat apararea lui Meghan Markle si sotului ei, Printul Harry, dupa interviul cu Oprah. Serena Williams, buna prietena a ducesei, a vorbit si ea in favoarea acesteia: „Meghan Markle, prietena mea lipsita de egoism, isi traieste viata si ofera un exemplu cu empatie si compasiune. Ea m-a invatat in fiecare zi ce inseamna sa fii cu adevarat nobil. Cuvintele ei ilustreaza durerea si cruzimea pe care le-a indurat”, a scris duminica, pe Instagram, tenismena in varsta de 39 de ani.

Williams a felicitat-o pe Markle, care asteapta al doilea copil cu Printul Harry (36 de ani), pentru ca a vorbit despre rasismul cu care ea sustine ca s-a confruntat in timp ce traia in Marea Britanie si pentru modul in care s-au adaptat dupa ce s-au mutat in Statele Unite.

„Cunosc din propria experienta sexismul si rasismul pe care institutiile si presa le folosesc pentru a defaima femeile si barbatii de culoare, pentru a ne minimaliza, pentru a ne darama si a ne demoniza”, a spus sportiva.

„Sunt foarte mandra de tine pentru ca esti atat de curajoasa. Stiu ca niciodata nu e usor. Sunteti curajosi – si tu, si Harry. Te iubesc. Te ador. Prietena ta, S”, a scris Serena.

Ducii de Sussex se simt eliberati

In interviul de duminica, Markle a sustinut ca a fost redusa la tacere de casa regala britanica. Ea s-a plans de modul in care au tratat-o tabloidele si a spus ca nu s-a simtit sustinuta de familia regala in fata relatarilor negative din presa.

„A fost foarte greu sa ma impac cu asta, fiindca abia ne casatorisem si totul a inceput sa se inrautateasca atat de mult, incat am inteles nu doar ca nu voi fi protejata, ci ca erau dispusi sa minta ca sa protejeze alti membri ai familiei. Nu aveau de gand sa spuna adevarul ca sa ne protejeze pe mine si pe sotul meu”, a afirmat Meghan.

Palatul Buckingham a reactionat, marti, printr-un comunicat in care se arata ca „intreaga familie este intristata sa afle cat de grei au fost ultimii ani pentru Harry si Meghan”.

Meghan Markle neaga ca a facut-o sa planga pe Kate Middleton: „A fost invers“

„Problemele ridicate, in special cele legate de rasa, sunt ingrijoratoare. Amintirile pot fi diferite, dar sunt luate foarte in serios si familia le va raspunde personal. Harry, Meghan si Archie vor fi mereu membri iubiti ai familiei”, a transmis casa regala britanica.

„Meghan si Harry se simt, in sfarsit, eliberati dupa acest interviu, in ciuda criticilor pe care le-au primit pentru ca si-au prezentat public povestea”, a declarat o sursa pentru Us Weekly.

„Au simtit ca au tinut ascunse prea multi ani aceste lucruri si ca acum trebuie, in sfarsit, sa le scoata afara”, a adaugat persoana citata.

Foto: Getty Images.