Chrissy Teigen, consolata de Meghan Markle dupa pierderea sarcinii: „A fost asa de draguta!“

1
De Maria Constantin
23 apr. 2021

Ducesa de Sussex a incurajat-o pe Chrissy Teigen dupa ce modelul a pierdut sarcina, anul trecut.

Chrissy Teigen are o mare sustinatoare: Meghan Markle. Vedeta a declarat ca ea si ducesa de Sussex au luat legatura de mai multe ori. Meghan a contactat-o prima, dupa ce modelul in varsta de 35 de ani a pierdut sarcina, anul trecut.

„Da, a fost atat de draguta cu mine de cand tinem legatura”, i-a raspuns Teigen unui fan in timpul programului „Watch What Happens Live!”. „Mi-a scris despre micutul meu Jack… este minunata si foarte draguta – la fel de draguta cum spun toti ca este”, a adaugat ea.

„De ce sunt oamenii atat de rai cu Meghan?”

„De asta ma uit la tot ce se intampla si-mi spun ‘Doamne, ce naiba au oamenii de sunt asa de rai si de inversunati impotriva ei?’, cand, de fapt, e asa de draguta cum spun toti cei care au cunoscut-o”, a mai spus modelul in varsta de 35 de ani.

Teigen a adaugat ca a vorbit cu Meghan si dupa ce ducesa si Printul Harry au acordat controversatul interviu realizat de Oprah Winfrey, luna trecuta: „Cand l-am vazut, mi-am zis: ‘La naiba, e tare de tot’. Dar am si asteptat mult ca sa-l vad, am auzit multe despre asta.”

Chrissy Teigen spune povestea dureroasa a sarcinii pe care a pierdut-o: „O tristete cumplita si deplina“

Cand gazda emisiunii, Andy Cohen, a intrebat-o daca Meghan i-a dezvaluit vreo informatie in plus, Teigen a negat ca ar fi aflat ceva de care sa nu stie publicul. „Nu. Cred ca a fost foarte sincera. Cred ca adevarul ei a fost acelasi de la bun inceput”, a explicat sotia lui John Legend.

In ajutorul ducesei

Chrissy Teigen, care a intalnit-o prima oara pe Meghan Markle cand au aparut impreuna in emisiunea-concurs „Deal or No Deal”, i-a luat in mai multe randuri apararea ducesei in ultimii ani, noteaza People.

Luna trecuta, modelul a reactionat dur dupa acuzatiile de abuz la adresa lui Markle lansate de fosti angajati ai casei regale britanice. „Aceasta prostie cu Meghan Markle e prea cusuta cu ata alba pentru mine. Acesti oameni nu se lasa pana cand ea nu pierde sarcina, opriti-va naibii”, a scris Teigen pe Twitter.

In 2018, Teigen l-a „tintit” pe tatal lui Meghan, dupa interviul acordat de acesta ziarului The Mail on Sunday, in care se declara nemultumit ca nu a mai fost cautat de fiica sa dupa ce s-a casatorit cu Harry.

„Omul asta… omul asta e culmea”, a comentat vedeta pe Twitter, alaturi de capturi de ecran din cadrul interviului, inclusiv unul in care Thomas Markle sustinea ca mama lui Harry, regretata Diana, nu ar fi fost de acord cu modul in care este tratat, daca ar fi trait. „Ce naiba-i cu el? Lasa-ti fiica sa fie fericita, te rog. E jenant”, a adaugat ea.

Foto: Instagram/@chrissyteigen