De ce a ascuns Printul William ca a avut COVID-19

1
De Maria Constantin
5 nov. 2020

Printul Charles nu a fost singurul membru al familiei regale depistat pozitiv cu COVID-19 in primavara.

Informatia ca Ducele de Cambridge a fost testat pozitiv cu noul coronavirus in luna aprilie este o surpriza. The Sun a scris ca William a fost afectat serios de COVID-19 in urma cu sapte luni. Intrucat tatal sau, Printul Charles (71 de ani), tocmai fusese diagnosticat pozitiv inaintea lui, el nu a dorit sa alarmeze si mai mult opinia publica.

„Toti cei din jurul lui erau panicati”

William a primit asistenta medicala din partea doctorilor familiei regale la resedinta lui de la tara, Anmer Hall, unde a stat in carantina in primele saptamani de pandemie. Din fericire, nu a fost nevoie ca printul sa fie transportat la spital, iar sotia, Kate Middleton, si cei trei copii, Printul George (sapte ani), Printesa Charlotte (cinci ani) si Printul Louis (doi ani), nu au fost infectati.

Printul Charles a avut simptome usoare, insa William s-a resimtit destul de mult, a declarat o sursa citata de Sun. „La un moment dat avea probleme cu respiratia, asa ca, evident, toti cei din jurul lui erau destul de panicati”, a mai spus aceasta.

O tragedie de neconceput

People scrie ca in situatia putin probabila ca Regina Elisabeta a II-a, Printul Charles si Printul William ar fi murit, tronul Marii Britanii i-ar fi revenit Printului George, urmatorul pe linia de succesiune. Insa daca o asemenea tragedie s-ar petrece inainte ca George sa implineasca 18 ani, destinele tarii ar fi conduse de o regenta.

Conform Actului de regenta, urmatoarea persoana aflata pe linia de succesiune la tron care are peste 21 de ani va conduce tara cu titlul de regenta. In urma lui George pe linia de succesiune se afla fratii lui, astfel ca unchiul sau, Printul Harry ar fi cel care ar trebui sa preia conducerea. Chiar daca Harry si Meghan Markle au renuntat la indatoririle lor regale, el inca se afla pe linia de succesiune la tron.

Urmatorul pe aceasta linie este Printul Andrew, care a renuntat, de asemenea, la obligatiile pozitiei sale in casa regala dupa relatia lui controversata cu Jeffrey Epstein. In urma lui Andrew, in linia de succesiune se situeaza Printesa Beatrice.

In istoria tarii exista o situatie cand a fost impusa regenta: in 1547, Edward al VI-lea a devenit regele Angliei la varsta de noua ani, dupa moartea tatalui sau, Henric al VIII-lea. Un consiliu de regenta condus de unchiul sau a fost creat pentru a conduce regatul pana cand noul monarh devenea major.

William a disparut o saptamana

Nu este ceva neobisnuit ca Palatul Buckingham sa nu faca publice informatii despre sanatatea membrilor familiei regale, noteaza People. De exemplu, Regina Elisabeta a fost supusa unei operatii de cataracta in 2018, dar palatul a dat publicitatii informatia abia dupa o luna.

In prima saptamana a lunii aprilie, cand virusul se extindea in Marea Britanie si in intreaga lume, bunica lui William, Regina Elisabeta a II-a, a adresat un mesaj emotionant natiunii. Tot atunci, Printul William si-a continuat angajamentele, care de regula au avut loc in format online, alaturi de sotia lui, Kate (38 de ani).

Momentul culminant al relatiei dintre William si Kate Middleton: Printul a anuntat-o la telefon ca se desparte de ea

Intre 9 si 16 aprilie a existat, insa, o pauza in aparitiile sale publice, el reaparand din nou prin transmisiune video la deschiderea unei unitati medicale de urgenta. In timpul acestui eveniment, printul a laudat eforturile personalului medical pentru „munca incredibila” in timpul crizei provocata de coronavirus, spunand ca devotamentul acestuia „a atins inimile intregii natiunii”.

Diagnosticul lui William a survenit la numai cateva saptamani dupa ce acesta a glumit despre raspandirea virusului in timp ce el si Kate efectuau o vizita in Irlanda, in luna martie, noteaza People.

Foto: Instagram/@kensingtonroyal