Jennifer Lawrence a fost instant respinsa pentru „Twilight” inainte de a primi rolul din „The Hunger Games”

1
De Maria Constantin
20 iul. 2023

Inainte de a da lovitura cu un rol reusit, multi actori au petrecut ani in sir dand auditii in circuitul de selectie de la Hollywood. Jennifer Lawrence a trecut si ea prin aceasta experienta.

Multe staruri au fost la un pas de a pierde marea sansa care i-a dus pe culmile gloriei. De exemplu, Matthew McConaughey a fost la un pas sa-i sufle lui Leonardo DiCaprio rolul lui Jack Dawson din „Titanic”. Iar Jennifer Aniston a interpretat-o zece sezoane pe Rachel Green in „Friends”, dar rolul i-a fost oferit initial altei vedete. Jennifer Lawrence a avut si ea parte de o astfel de experienta, scrie Marie Claire.

Actrita care a revenit recent pe ecran dupa o scurta pauza a dezvaluit ca a dat probe pentru un rol in „Twilight”, productia care i-a consacrat pe Kristen Stewart si Robert Pattinson.

„Am dat auditii pentru ‘Twilight’ – m-au respins imediat. Nici macar nu m-au sunat inapoi. Dar viata mea ar fi fost total diferita. Dupa un an, cred, am primit ‘Hunger Games'”, a povestit Jennifer in podcastul Rewatchables.

Ea a povestit ca atunci nu avea idee cat de important va fi filmul, adaugand: „Cand dai probe si esti un actor la inceput… ti se dau cinci foi si ti se spune: ‘fa ca maimuta’. Cand a iesit (filmul, n.r.), am zis: ‘La naiba!'”.

Motivul pentru care Jennifer Lawrence a luat o pauza de la Hollywood: „Nu mai aveam o viata“

Vedeta nu a lasat acest episod sa o copleseasca. Ea a marturisit, insa, ca a afectat-o pierderea altui rol. „O singura data am fost devastata ca m-au respins la o auditie – fiindca in general te gandesti ‘Ah, n-a fost sa fie, treci peste, ce poti sa faci?’. A fost pentru ‘Alice in Tara Minunilor’ al lui Tim Burton. Asta m-a devastat.”

Cu toate acestea, curand rolul lui Katniss Everdeen in „The Hunger Games” avea sa o consoleze pe deplin, dupa o interpretare care avea sa-i ofere consacrarea la Hollywood.

Foto: Getty Images