Primul serial realizat de Printul Harry si Meghan Markle pentru Netflix: „Heart of Invictus”

1
De Maria Constantin
13 apr. 2021

Ducii de Sussex au semnat anul trecut un contract pe mai multi ani cu platforma de streaming.

Primul proiect la care Meghan si Harry vor lucra cu Netflix se va concentra pe una dintre activitatile caritabile preferate ale printului britanic. Platforma de streaming va lansa un program, intitulat „Heart of Invictus”, care va prezenta cativa fosti militari inscrisi in competitia Invictus Games (Jocurile Invictus) de la Haga, anunta People.

Jocurile Invictus, competitia paralimpica dedicata militarilor care au fost raniti pe campul de lupta si veteranilor, au fost fondate de Harry in 2014. Comitetul de organizare a anuntat ca Archewell Productions, compania de productie a ducilor de Sussex, realizeaza un serial documentar despre aceste jocuri pentru Netflix.

„Heart of Invictus” ii va urmari pe atletii care se pregatesc pentru competitia care va fi organizata in 2022 la Haga, Olanda.

Amestec de rezilienta, determinare si vointa

„De la prima editie a Jocurilor Invictus, in 2014, am stiut ca fiecare concurent isi va aduce contributia in felul sau exceptional la un mozaic de rezilienta, determinare si vointa”, a aratat Printul Harry intr-un comunicat.

„Serialul le va oferi comunitatilor din intreaga lume o perspectiva asupra povestilor emotionante si inaltatoare ale acestor concurenti in drumul lor catre Olanda, anul viitor”, a adaugat acesta.

Regizorul britanic Orlando von Einsiedel si producatoarea Joanna Natasegara, distinsi cu premiul Oscar pentru documentarul „The White Helmets” („Căştile albe”), vor conduce acest proiect.

„Serialul realizat in mai multe episoade ii va urmari pe concurenti in timp ce se antreneaza si va dezvalui povestil puternice despre rezilienta si speranta. Documentarul ii va urmari, totodata, si pe organizatori in timp ce lucreaza pentru a pregati jocurile, amanate pentru primavara urmatoare, si in timp ce colaboreaza cu echipele fiecarei natiuni pentru a-i sustine pe concurenti de-a lungul anului urmator”, se arata in comunicatul de presa al proiectului.

Continut care ofera speranta

Meghan, in varsta de 39 de ani, si Harry, in varsta de 36 de ani, au semnat anul trecut un contract multianual cu Netflix. Archewell Productions, compania de productie pe care au infiintat-o dupa ce au renuntat la indatoririle lor regale, realizeaza documentare, seriale documentare, filme, show-uri si programe pentru copii in exclusivitate pentru gigantul din sectorul de streaming video.

Printul Harry s-a angajat: In ce domeniu va activa Ducele de Sussex

„Vietile noastre, independente una de cealalta, si cea de cuplu ne-au permis sa intelegem puterea spiritului uman: a curajului, rezilientei si nevoia de conectare. Prin munca noastra cu diferite comunitati si mediile lor, punand lumina asupra oamenilor si cauzelor din intreaga lume, ne vom concentra pe crearea de continut care sa informeze si care sa dea, totodata, sperante”, au transmis ducii de Sussex intr-un comunicat.

Reed Hastings, CEO al companiei Netflix, a declarat, in septembrie, pentru CNBC, ca Meghan si Harry vor crea anul viitor „unele dintre cele mai interesante si mai urmarite continuturi”.

Foto: Getty Images.