Scrisoarea emotionanta a Printului Harry: „Pierderea mamei mi-a lasat un gol imens in suflet”

1
De Maria Constantin
24 mart. 2021

Au trecut peste doua decenii de la disparitia tragica a Printesei Diana, iar Harry ii simte lipsa.

La 36 de ani, Printul Harry are acum familia lui si asteapta al doilea copil. Durerea pierderii mamei sale, regretata Printesa Diana, nu va fi, insa, niciodata vindecata.

Intr-o scrisoare emotionanta, adresata copiilor orfani, ducele de Sussex explica cum l-a afectat moartea Printesei Diana. Marturia lui va fi folosita pentru o carte ilustrata, intitulata „Hospital by the Hill”, al carei scop este sa-i ajute pe copii orfani sa faca fata pierderii parintilor in perioada pandemiei de COVID-19, scrie revista Town & Country.

Cuvintele unui print fara mama

„Daca citesti aceasta carte, este pentru ca ti-ai pierdut parintele sau pe cineva drag si, desi mi-as dori sa te imbratisez chiar acum, sper ca aceasta poveste va reusi sa-ti ofere mangaiere stiind ca nu esti singur”, a scris Harry in prefata volumului.

„Cand eram copil, mi-am pierdut mama. Atunci nu am vrut sa cred sau sa accept asta si a lasat un gol imens in mine. Stiu cum te simti si vreau sa te asigur ca, in timp, acel gol va fi umplut cu multa dragoste si sustinere. Poate ca te simti singur, poate ca te simti trist, poate ca te simti furios, poate ca te simti rau. Acest sentiment iti va trece si iti fac o promisiune – te vei simti mai bine si mai puternic cand vei fi pregatit sa vorbesti despre cum te simti”, a continuat printul.

„Toti ne confruntam cu o pierdere intr-un mod diferit. Cand un parinte se duce in Rai, mi s-a spus ca spiritul sau, dragostea sa si amintirile nu pleaca cu el. Ele sunt cu tine si le poti pastra pentru totdeauna. Am aflat ca este adevarat”, isi incheie Harry scrisoarea.

Printul Harry vorbeste deseori despre mama sa, iar in aceasta vara va fi prezent, alaturi de fratele lui, Printul William, la o slujba in memoria Dianei, scrie Us Weekly.

Influenta Printesei Diana

La inceputul lunii martie, in timpul interviului realizat de Oprah Winfrey, la care a participat si sotia sa, Meghan Markle, Harry a spus ca in timpul procesului de indepartare de familia regala a simtit influenta Dianei.

El a dezvaluit ca s-a temut ca Meghan (39 de ani) va avea aceleasi probleme ca mama lui. „Cea mai mare grija a mea a fost ca istoria se va repeta”, a spus printul, referindu-se la disparitia Dianei, care a murit in 1997, la 36 de ani, intr-un accident auto, in timp ce era urmarita de paparazzi.

„Am spus-o in numeroase randuri, foarte public. Ceea ce vedeam era o repetare a istoriei, dar mult mai periculoasa, pentru ca se adauga retelele de socializare. Si cand spun ca istoria se repeta, vorbesc despre mama mea”, a subliniat Harry.

Harry si Meghan au spus in interviul controversat ca au simtit o lipsa de sprijin si de intelegere din partea familiei britanice. Ei au lansat si o acuzatie de rasism, pe care Palatul Buckingham a anuntat ca o va investiga.

Printul Harry a vorbit cu fratele si tatal sau dupa interviul dur cu Oprah

Ducii de Sussex au mai spus ca decizia lor de a renunta la indatoririle regale fusese initial una temporara. „Ne-am spus ‘OK, noi suferim mult, daca nu ne puteti ajuta cu ce avem nevoie, vom face un pas in spate. Putem sa ne ducem intr-o tara din Commonwealth. Am sugerat Noua Zeelanda, Africa de Sud'”, a povestit Meghan.

„Vazand ca se intampla ceva in acelasi mod, oricine ar cere ajutor, ar cere ajutor sistemului din care face parte, mai ales cand stii ca e vorba de o relatie, sa se spuna adevarul sau sa fie retrasi cainii inapoi, ca sa spun asa. Deci, am ajuns sa nu primim niciun ajutor si sa ni se spuna permanent ‘Asta este. Asa e. Toti am trecut prin asta'”, a spus, la randul lui, Harry.

Foto: Getty Images.