Printul William si Kate Middleton se gandesc sa se mute la Castelul Windsor: vor sa fie mai aproape de Regina

1
De Maria Constantin
7 apr. 2022

Ducii de Cambridge cred ca Elisabeta a II-a nu s-ar mai simti singura daca ei ar locui in apropiere.

Printul William si Kate Middleton si cei trei copii, Printul George, Printesa Charlotte si Printul Louis, isi impart acum timpul intre resedinta lor din Norfolk, Anmer Hall, si apartamentul de la Palatul Kensington din Londra.

Se pare, insa, ca Ducele si Ducesa de Cambridge se gandesc sa se mute la Castelul Windsor pentru a fi mai aproape de Regina Elisabeta a II-a. Potrivit The Sun, dupa problemele de sanatate ale suveranei Marii Britanii, cuplul a vizitat mai multe proprietati regale din zona.

Regina e tot mai retrasa

Intrucat starea sa de sanatate s-a deteriorat in ultima vreme, agenda de evenimente a fost modificata, iar regina a fost sfatuita sa se ocupe doar de sarcinile usoare in viitorul apropiat.

Dupa ce in presa s-a scris ca regina foloseste un lift pentru caruciorul cu rotile la proprietatea ei favorita, Balmoral, si ca in ultimele sase luni nu a mai putut sa-si plimbe cainii corgis, regina a lipsit de la mai multe evenimente oficiale. Ea a tinut, insa, sa fie prezenta la slujba religioasa organizata in memoria sotului ei, Printul Philip, noteaza Marie Claire.

„Regina inca este vioaie, capabila si interesata de orice, insa fizic nu mai este atat de puternica precum altadata, ceea ce este pe deplin de inteles pentru o femeie de varsta sa”, a declarat o sursa pentru Daily Mail.

La mana Printului Andrew

Suverana Marii Britanii a parasit Palatul Buckingham si s-a stabilit permanent la Castelul Windsor. Potrivit ziarului citat de Marie Claire, William si Kate se gandesc sa o urmeze si deocamdata se gandesc sa se mute la Frogmore House sau Adelaide Cottage. Ei au luat in considerare si proprietatea detinuta de Printul Andrew, Royal Lodge, dar au renuntat fiindca el nu este dispus sa renunte la aceasta proprietate.

„Nevoia de a se muta la Windsor a crescut tot mai mult. Andrew petrece mult timp cu Regina. Traieste langa ea si e mereu disponibil pentru ea. In timpul carantinei de COVID, familia s-a bucurat ca Andrew era mereu langa ea”, a spus o sursa pentru The Sun.

Printul William si Kate Middleton, cuplul regal „netraditional“

Dupa implicarea in scandalul Epstein, Printul Andrew pare ca incearca sa faca tot posibilul sa-si curete imaginea grav afectata. „Nu exista barbat, femeie sau copil care nu ar spune ca avea dreptul sa vina la slujba de pomenire a lui Philip. Dar familia a fost foarte clara ca nu exista un drum de intoarcere. Exista temeri reale ca, desi a fost pedepsit de familia regala in ianuarie, el isi foloseste apropierea de regina ca armura”, a spus sursa.

Ce cauta William si Kate

William si Kate s-au interesat si de scolile din zona. Nu este prima oara cand se speculeaza ca ducii se vor muta la Windsor. In ianuarie, experta in monarhie Kate Nicholl a spus pentru OK! magazine: „Nici William, nici Kate nu au fost apropiati de Londra si nu le-a placut deloc haosul din oras. Desi locuinta lor de la Kensington Palace este foarte sigura, ei s-au simtit de multe ori foarte urmariti si le-a lipsit intimitatea.”

„Cu cat cresc copiii, cu atat mai evident a devenit asta. Le place sa fie la Anmer. Dar au nevoie de o baza care sa fie aproape de capitala ca sa se poata intoarce cu usurinta la angajamentele publice si la evenimente. Windsor pare solutia ideala”, a adaugat Kate Nicholl.

Foto: Instagram/@dukeandduchessofcambridge